Data publicării:
Radu Constantin (Hidroelectrica): Suntem pe ultima sută de metri cu listarea la bursă. Avem un plan ambițios
Radu Constantin, managerul departamentului de Furnizare din cadrul Hidroelectrica, a vorbit despre listarea companiei la bursă, în cadrul conferinței „Piața de capital: reglementări și facilități menite să dezvolte piața de capital”, organizată de DC News.
Radu Constantin a declarat că Hidroelectrica se află „pe ultima sută de metri” înaintea listării, iar compania se va alinia planurilor de decarbonizare ale României, în cadrul Uniunii Europene.
„Hidroelectrica și-a aliniat intern absolut toate procedurile pentru a fi pregătită de această listare, acesta este mesajul principal pe care vreau să îl transmit. Această aliniere a însemnat un proces destul de complicat, dar suntem exact în poziția în care ar fi trebui să fim în momentul acesta, așteptând și investitorii de pe partea cealaltă a baricadei”, a transmis Radu Constantin, managerul departamentului de Furnizare, din cadrul Hidroelectrica.
„Suntem pe ultima sută de metri. Tot ceea ce s-a creat în Hidroelectrica în ultimii ani, bineînțeles că are legătură cu succesul acestei companii. Toată lumea din extern vede rezultatele, toată lumea știe importanța Hidroelectrica în sistemul energetic național. Principalul obiectiv al Hidroelectrica este stabilizarea sistemului energetic național, iar rezultatele financiare bineînțeles că sunt acelea pentru care este cunoscută compania”, a continuat Radu Constantin.
„Această listare, din punctul nostru de vedere, va aduce o transparență superioară către cei interesați să știe exact ceea ce se desfășoară în cadrul companiei noastre. Totodată, mai vorbim și despre o îmbunătățire a modului nostru de a fi eficienți în procesul de derulare a activității, pentru că dimensiunea companiei este foarte mare, astfel încât eficientizarea modului intern de lucru în companie se poate face doar printr-o trecere la următorul nivel, iar următorul nivel este exact listarea aceasta despre care toată lumea vorbește în piață.”
„În momentul acesta noi avem un equityadvisor (n.r. un profesionist instruit pentru a ajuta investitorii să ia deciziile corecte pe bursa, în schimbul unei taxe), avem un consultant juridic și sunt aprobate intern toate aceste elemente premergătoare finalizării procesului premergător listării, astfel încât să fim aliniați exact la momentul oportun”, a mai spus Radu Constantin.
„Această listare vine într-un moment destul de dificil, într-adevăr, al pieței de energie, în care orizontul pe termen mediu și lung este această decarbonizare care trebuie realizată și la care România trebuie să ia parte în cadrul Uniunii Europene. Și Hidroelectrica are un plan ambițios de strategie de investiții, pentru a ne putea alinia în acest orizont de decarbonizare pe care toată lumea îl dorește la nivelul Uniunii Europene”, a subliniat Radu Constantin.
„Din punct de vedere intern, suntem într-o zonă în care așteptăm să vedem cum se va derula întreaga operațiune, cu speranța că succesul se va lega de acest proiect așteptat de întreaga piață de capital din România”, a concluzionat managerul.
Piața de capital: reglementări și facilități menite să dezvolte piața de capital
Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței „Piața de capital: reglementări și facilități menite să dezvolte piața de capital”, eveniment organizat de trustul DC News Media Group, din care fac parte DCNews, DCBusiness, DCMedical, ȘtiriDiaspora, DefenseRomânia, Spectacola, Astrosens, DCNewsTV și Radio DCNews.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News