Data publicării:

Radu Banciu: Kobe Bryant își datorează sfârșitul propriei AROGANȚE. Incident JALNIC și tipic

Autor: Irina Constantin | Categorie: Sport
WhatsApp

Jurnalistul Radu Banciu a vorbit în termeni critici despre moartea lui Kobe Bryant, unul dintre cei mai mari baschetbaliști ai istoriei. Acesta a murit în urma unui accident de elicopter, în Calabasas, la doar 41 de ani. Au mai murit și fiica sa de 13 ani, dar și alte șapte persoane. 

Se pare că-n momentul decolării, vremea n-ar fi fost prielnică. Jurnalistul Radu Banciu a afirmat, la B1 TV, că nu-și explică cum un pilot cu experiență a putut să zboare la o altitudine atât de joasă, când aparatul de zbor de ultimă generație indică tot.

”Nu sunt deocamdată semnalate probleme tehnice ale aparatului, deci vremea și o greșeală de pilotaj au dus la prăbușire, nouă persoane și-au pierdut viața, între care și fata lui Kobe Bryant, (...) antrenată chiar de tatăl său. Încă o dată, acesta își datorează sfârșitul propriei aroganțe, prin faptul că n-a putut să aștepte și a obligat pilotul să pornească în această cursă” a comentat jurnalistul în emisiunea ”Lumea lui Banciu”. 

După ce s-a referit la fiica lui Kobe Bryant, de 13 ani, ca la ”faimoasa Gianna”, dar și la locul prăbușirii ca la orașul în care locuiesc miliardarii din L.A., pe care ”orașul îngerilor nu-i mai poate conține” și, în acest context, și-au făcut un oraș al lor, Radu Banciu a mai spus că ”toată planeta a început să-l plângă pe acest miliardar, cei mai mulți în necunoștință de cauză, dovadă că foarte multe televiziuni au prezentat poze cu alți baschetbaliști”. 

Jurnalistul a afirmat că este ”un incident jalnic și tipic pentru societatea de astăzi”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel