Reprezentanții Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca anunță că a avut loc scanarea mumiei în vederea stabilirii conținutului și gradului de alterare/conservare, iar informațiile și rezultatele vor fi folosite pentru restaurarea pieselor care aparțin muzeului.
„La universitatea noastră s-a înregistrat o premieră în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală din cadrul Facultății de Medicină Veterinară, și anume investigarea computer tomograf (CT) și radiografică a unei mumii umane, a unor organe umane mumificate, precum și a unor mumii animale. Investigațiile au fost făcute la cererea Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei”, au spus reprezentanții USAMV.
Potrivit acestora, au fost investigate o mumie umană din Egiptul Antic, mumii de ibis, șoim, crocodil, o mână umană și organe umane.
„Mumia egipeană a mai fost supusă examinării radiologice în anii 1980, dar nu și investigațiilor CT. Este foarte fragilă, a fost scanată cu tot cu sarcofag, iar informațiile legate de sarcorfag vor fi folosite de către restauratori în vederea recondiționării”, a explicat șef lucrări Robert Purdoiu, de la USAMV. CT –ul de la USAMV este pentru uz uman, dar suportă greutăți de până la 200 kilograme, față de cele din spitale, care ajung la 120-150 kilograme, relatează Mediafax.
Unde au fost trimise rezultatele
Rezultatele investigațiilor de la USAMV Cluj-Napoca au fost transmise către MNIT și vor fi interpretare și publicate în cadrul unui proiect cu finanțare europeană.
„Prin aceste analize s-au avut în vedere mai multe aspecte care pot lămuri întrebări, precum sexul individului, patologia osoasă, dar și alte posibile patologii, poate vârsta și, nu în ultimul rând, eventualele obiecte cu care a fost pregătită persoana pentru viața de apoi”, au precizat reprezentanții muzeului.
Restaurarea mumiei egiptene de la MNIT face parte dintr-un proiect cu finanțarea prin granturi SEE, asigurate de Norvegia, Islanda și Liechtenstein. Mumia a fost descoperită în zona Gamhud din Egipt și este veche de peste 2000 de ani. Aceasta a fost donată în anul 1910 Muzeului Ardelean din Cluj și se află, în prezent, în patrimoniul MNIT.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol