Răcire accentuată, ploi și ninsori. Ce temperaturi vor fi în perioada următoare
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels
Vremea se va răci accentuat.

Pasajul unui ciclon deasupra României va aduce precipitații slabe și, local, moderate, în majoritatea regiunilor țării. Cantitățile de apă vor atinge, în general, 5 - 15 l/mp, iar izolat, în zonele de munte din vestul țării, vor depăși 30 de l/mp.

Prin prisma traiectoriei nordice a ciclonului, în cea mai mare parte a țării vor predomina ploile. Inițial va ninge doar în zonele înalte de munte, la altitudini de peste 1800 m.

Începând din dimineața zilei de joi, 17 noiembrie, aria ninsorilor se va extinde în zonele de munte din nordul țării și se va depune un strat de zăpadă și altitudini mai coborâte.

Trecător, mai ales în a doua parte a zilei de joi și vineri, vor fi posibile intervale cu lapoviță și ninsoare și în zonele mai înalte din nordul Moldovei.

De asemenea, vântul se va intensifica puternic în vestul, sudul și estul țării, cu rafale ce vor atinge 40 - 50 km/h, iar izolat 60 - 70 km/h.

În nordul și nord-estul țării, vremea va deveni destul de rece pentru această perioadă, cu temperaturi ce se vor încadra vineri între 4 și 8 grade, notează Meteoradar.ro.

Citește și...

Anul agricol 2021-2022, unul dintre cei mai secetoși din istorie

 

Gabriela Băncilă avertizează că anul agricol 2021-2022 a fost unul dintre cei mai secetoși din istorie. Aceasta a vorbit și despre lipsa precipitațiilor din vara acestui an și efectele asupra culturilor agricole.

„A fost o vară destul de caldă, cu valori de căldură chiar intense, mai ales la sfârșitul lunii iunie și în luna iulie. Valuri de căldură ce au determinat înregistrarea unor temperaturi comparabile cu cele mai ridicate și peste cele mai ridicate valori înregistrate de-al lungul timpului în special pentru regiunile din partea de vest și nord-vest a țării. Acest lucru, spus mai concret, înseamnă că în perioadele respective de valabilitate a codului roșu, pentru regiunile respective, s-au înregistrat recorduri absolute, cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată de când se fac înregistrări pentru respectivele stații meteorologice. Există stații cu un regim de observații care depășește 100 de ani, stații care au un număr de ani de observații de sub 100 de ani, dar oricum ne raportăm la o perioadă de peste 60 de ani de măsurători meteorologice în respectivele amplasamente.“, a spus Gabriela Băncilă.

„Până în momentul de față, acest an se situează sub media anului 2019 și 2020, anii cei mai călduroși în țara noastră, însă se remarcă, cel puțin în perioada septembrie 2021 - august 2022, cea mai redusă cantitate de precipitații. A fost o cantitate de precipitații de sub 500 l/mp, 480l/mp mai precis, ceea ce face din această perioadă cea mai secetoasă perioadă din istorie.

Este foarte adevărat că pe parcursul lunii august și mai ales în ultimele două săptămâni, gradul acesta ridicat de instabilitate atmosferică a mai redus din deficitul de apă în sol și a mai crescut această medie, dar acest an agricol, 1 septembrie - 31 august, perioada la care ne raportăm pentru a evalua anii agricoli, putem spune că se situează în topul celor mai secetoși ani la noi în țară și această vară nu a făcut altceva, prin temperaturile ei ridicate, decât să accentueze această secetă care la sfârșitul lunii iulie era pe arii foarte extinse una deosebit de intensă“, a precizat, la DC News, Gabriela Băncilă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel