Data publicării:

Rachetele ruseşti ar putea fi doborâte de NATO dacă se apropie de frontierele sale

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

NATO ar lua în considerare posibilitatea de a doborî rachetele ruseşti care se apropie prea mult de frontierele sale.

Ministrul adjunct de externe al Poloniei a declarat marţi că NATO ia în considerare posibilitatea de a doborî rachetele ruseşti care se apropie prea mult de frontierele Alianţei Nord-Atlantice, la două zile după ce Polonia a raportat o încălcare a spaţiului său aerian, scrie AFP, citată de Agerpres.

Varşovia a indicat duminică că o rachetă de croazieră rusească lansată în cursul nopţii spre oraşe din vestul Ucrainei a pătruns în spaţiul aerian polonez timp de 39 de secunde.

Ministrul polonez al apărării a făcut cunoscut că Polonia şi-a activat toate sistemele antiaeriene şi că racheta ar fi fost doborâtă dacă ar fi existat cel mai mic indiciu că se îndreaptă către o ţintă de pe teritoriul polonez.

"Diverse concepte sunt analizate în cadrul NATO"

Marţi, ministrul adjunct polonez de externe Andrzej Szejna a declarat pentru radioul local RMF24 că "diverse concepte sunt analizate în cadrul NATO" de la acest incident, "inclusiv doborârea acestor rachete atunci când sunt foarte aproape de frontierele NATO", din care Polonia face parte.

"Dar acest lucru se poate face doar cu acordul părţii ucrainene şi ţinând cont de consecinţele internaţionale", a adăugat Szejna.

Varşovia a deplâns luni că ambasadorul Rusiei în Polonia a ignorat o convocare oficială la Ministerul polonez de Externe în urma incidentului cu rachetă. Polonia a indicat ulterior că ministrul de externe Radoslaw Sikorski a discutat subiectul cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg.

În cursul discuţiei telefonice, Stoltenberg "a reamintit că NATO şi-a sporit considerabil vigilenţa şi şi-a întărit poziţiile pe flancul estic al Alianţei, în special în Polonia", a declarat marţi un înalt responsabil al NATO.

Polonia raportase deja la sfârşitul lui decembrie că o rachetă rusească a pătruns în spaţiul său aerian înainte de a o părăsi câteva minute mai târziu, în direcţia Ucrainei.

Cu un an mai devreme, în decembrie 2022, o altă rachetă de croazieră rusească KH-55, capabilă să transporte focoase nucleare, a căzut în Polonia, dar resturile acesteia au fost găsite abia în aprilie 2023 de un trecător într-o pădure de lângă Bydgoszcz, în nord, la aproximativ 500 de kilometri de graniţa de est a ţării.

În noiembrie 2022, două persoane au fost ucise când o rachetă antiaeriană ucraineană a căzut în satul polonez Przewodow, aproape de frontiera cu Ucraina. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel