Rabla pentru electrocasnice. Informaţie importantă pentru beneficiari
Ministerul Mediului vine cu precizări pentru beneficiarii tichetelor rabla pentru electrocasnice.
Începând de astăzi, persoanele fizice care s-au înscris în Programul național RABLA pentru Electrocasnice au posibilitatea de a modifica eficiența energetică a unui echipament aprobat, doar de la o clasă superioară la o clasă inferioară, până în momentul utilizării voucherului, cu modificarea sumei aferente fiecărei categorii de echipament.
Spre exemplu, dacă beneficiarul deține un voucher de 400 lei pentru un TV cu clasa energetică A++/A+++ și, din varii motive, dorește să transforme acest voucher într-unul de 200 de lei pentru un TV cu clasa A/A+, acum are posibilitatea să o facă.
Modificările voucherului vor putea fi operate de către comercianți în momentul achiziționării unui echipament, la solicitarea beneficiarului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News