Primarii, supărați pe Rabla Local. Se dau 3.000 de lei pentru mașinile mai vechi de 15 ani. Reacția ministrului Mediului
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Liana Ganea
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik
Începe Programul Rabla Local!

Programul privind casarea autovehiculelor uzate, numit, în mod neoficial, Rabla Local, va demara în a doua jumătate a lunii septembrie, potrivit unui anunț de marți al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Mai exact, primăriile își vor putea face, începând din 23 septembrie, conturi de utilizator pentru înscrierea în cadrul programului, iar o săptămână mai târziu vor putea depune cererile de finanțare. Asta înseamnă că, în funcție de implicarea primăriei din localitatea de domiciliu, cei interesați vor putea cere bani pentru casarea mașinilor vechi din 30 septembrie. Prin intermediul programului, persoanele fizice care vor casa o mașină mai veche de 15 ani vor putea primi, de la primăria de care aparțin, un stimulent în valoare de 3.000 de lei, fără a fi obligați să-i folosească pentru a cumpăra o mașină nouă.

Programul Rabla local supără primarii. Reacția ministrului Mediului

"Obiectivul este ca programul să fie derulat de primărie fără a prefinanţa programul din bugetul primăriei. Înţeleg situaţia dificilă în care se află majoritatea primăriilor în această perioadă, înţeleg presiunea asupra bugetului local şi căutăm varianta ideală pentru a prefinanţa integral programul prin AFM. Este un program care se bucură de un interes major, un program care poate să elimine foarte multe maşini poluante din trafic. Şi este foarte important ca primăriile să aibă programe locale, chiar dacă nu sunt finanţate integral din banii primăriei, pentru îmbunătăţirea calităţii aerului în localitate. Managementul calităţii aerului este o problemă publică locală şi noi venim în sprijinul lor, dar trebuie să avem programe de sprijin. Eu sunt convins că vom găsi o soluţie de prefinanţare, vom avea probabil şi sprijinul Guvernului, nu va fi o problemă, vom ajuta primăriile să deruleze aceste programe" a dat asigurări Tánczos Barna, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor într-o intervenţie la Digi24.

Rabla Local este un program separat față de cele două deja cunoscute Rabla Clasic, prin care pot cere bani de la stat pentru înlocuirea mașinilor vechi cu unele noi, mai puțin poluante, și Rabla Plus, destinat cumpărării de mașini electrice sau hibride. Potrivit ghidului de finanțare a programului, ce se regăsește în Ordinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 2.261/2022 publicat în Monitorul Oficial, cei care vor casa o mașină mai veche de 15 ani vor primi 3.000 de lei pentru a-i folosi după bunul plac. La casat vor putea fi duse mașini mici, microbuze și chiar autoutilitare sau autospeciale ușoare.

Primăriile își vor putea crea conturi de utilizator pentru înscrierea în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate începând cu 23 septembrie, iar din 30 septembrie, ora 10:00, vor putea depune cererile pentru obținerea finanțării de la stat. Dacă nu se termină bugetul alocat programului până atunci, înscrierile în program vor fi posibile până în data de 25 noiembrie 2022, ora 14:00.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel