'Ţara noastră nu trebuie să participe sub drapel neutru dacă nicio critică concretă nu este făcută actualului nostru Comitet olimpic. Este scris în Carta olimpică', a declarat liderul de la Kremlin în cadrul conferinţei sale de presă anuale.
'Dacă Agenţia Mondială Antidoping nu are reproşuri de făcut Comitetului nostru olimpic, atunci echipa noastră trebuie să participe sub drapelul nostru', a continuat Putin, denunţând sancţiunile 'nedrepte', 'ilegale' şi 'lipsite de bun simţ' la adresa ţării sale.
'Orice sancţiune trebuie să fie individuală', a adăugat preşedintele rus, promiţând că va face totul pentru a menţine sportul rusesc curat'.
El consideră că miza suspendării ţării sale din sportul mondial a fost 'motivată politic'.
Agenţia rusă antidoping (RUSADA) urmează să decidă joi dacă va va demara procedura de contestare a excluderii pentru patru ani a Rusiei din competiţiile sportive internaţionale, între care Jocurile Olimpice din 2020 şi 2022, precum şi Cupa Mondială de fotbal din 2022, pentru falsificarea datelor sportivilor controlaţi.
Interdicţia impusă Rusiei prevede că doar anumiţi sportivi ruşi, care nu avut nicio legătură cu dopajul, vor putea participa la competiţii, însă sub drapel neutru şi fără imnul naţional. Moscova a denunţat aceste noi sancţiuni, după un prim scandal de dopaj în 2015, vorbind despre o 'isterie antirusească', relatează AGERPRES.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales