Putin: Unele ţări denaturează istoria celui de-Al Doilea Război Mondial
În anumite ţări se observă tentative de a denatura istoria celui de-al Doilea Război Mondial, în numele unor interese economice şi politice, susţine preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, cu ocazia inaugurarii unui expoziţii numite "1939. Începutul celui de-al Doilea Război Mondial".
"Al Doilea Război Mondial a fost un flagel teribil pentru întreaga umanitate, a provocat răni profunde în inimile a milioane de oameni, a lăsat o amprentă asupra destinului generaţiilor", a afirmat preşedintele rus, citat de agenţia Tass, potrivit Mediafax.
"Din păcate, în anumite ţări sunt încercări de rescrie cauzele celui de-Al Doilea Război Mondial în numele unor interese economice şi politice personale, faptele istorice sunt denaturate, în timp ce opinii evident necinstite, concluzii bazate pe ghicit şi speculaţii sunt impuse," a mai subliniat Putin.
"În această privinţă, dovezile originale din acele vremuri şi materialele de arhivă devin excepţional de importante. (...) Ele servesc ca un memento pentru noi şi pentru generaţiile viitoare în privinţa fragilităţii păcii, avertisment în legătură cu lipsa de viziune politică, egoism şi dezbinare în faţa ameninţărilor globale", a adăugat Vladimir Putin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News