Data publicării:
Putin spune că Occidentul a pierdut în Ucraina: ”Începutul războiului înseamnă și începutul prăbușirii ordinii mondiale americane”
Președintele rus Vladimir Putin le-a spus recent parlamentarilor ruși că războiul din Ucraina a semnalat sfârșitul ordinii internaționale conduse de SUA.
În timpul unei întâlniri cu liderii Parlamentului Rusiei, Putin a vizat răspunsul occidental la războiul început odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia, care a inclus sancțiuni dure cărora țara sa a trebuit să le facă față.
”Ar fi trebuit să-și dea seama că au pierdut deja de la începutul operațiunii noastre militare speciale”, a spus Putin pe 7 iulie, folosind termenul oficial rusesc pentru războiul din Ucraina. ”Începutul operațiunii înseamnă și începutul unei prăbușiri radicale a ordinii mondiale americane”, a mai adăugat Vladimir Putin potrivit publicației Newsweek.
Putin a spus că ”acesta este începutul tranziției de la egocentrismul liberal-globalist american la o lume cu adevărat multipolară” și că acest proces ”nu mai poate fi oprit”.
Pentru Putin, status quo-ul era o lume bazată pe ”reguli egoiste” în care nu există nimic ”decât o dorință de hegemonie”. El a descris sancțiunile cu care Rusia s-a confruntat drept ”acțiuni ostile ale țărilor occidentale” cărora conducerea rusă a trebuit să le facă față.
”Scopul lor a fost să semene discordie și confuzie în societatea noastră, să demoralizeze oamenii, dar și aici au calculat greșit”, a spus Putin, potrivit unei transcrieri de pe site-ul Kremlinului.
”Așa-zisul Occident colectiv, condus de Statele Unite, a fost extrem de agresiv față de Rusia de zeci de ani”, a spus Putin înainte de a revizui nemulțumirile pe care le-a folosit pentru a justifica războiul din Ucraina, precum extinderea NATO.
”Ni se spune... că am început un război în Donbas. Nu, acesta a fost declanșat de acest Occident colectiv, organizând și susținând o lovitură de stat armată neconstituțională în Ucraina în 2014 și apoi încurajând și justificând genocidul împotriva oamenilor din Donbas”, a mai menționat Vladimir Putin adăugând că încercările Occidentului ”de a-și impune noua ordine mondială în lume” au fost ”sortite eșecului”.
Uniunea Europeană a anunțat intensificarea sancțiunilor împotriva Rusiei și sprijinul pentru Kiev
Luni, miniștrii de finanțe din UE au aprobat un ajutor financiar de 1 miliard de euro, în timp ce marți, comisarul european pentru justiție, Didier Reynders, a anunțat că de la începutul războiului, în februarie, a înghețat active rusești în valoare de 13,8 miliarde de dolari ”de la oligarhi și alte entități”.
Între timp, Putin urmează să plece în Iran săptămâna viitoare, în urma unui avertisment al SUA că Teheranul ar putea furniza Moscovei drone. Liderul rus va participa la o întâlnire cu omologii săi turci și iranieni Ebrahim Raisi și Recep Tayyip Erdogan pentru discuții legate de Siria, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit agenției de presă de stat Tass.
Consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă, Jake Sullivan, a declarat luni că Iranul se pregătește să antreneze forțele ruse pentru a folosi dronele, deși nu este clar dacă acestea au fost încă livrate.
Vezi și:
Kremlin: SUA și aliații lor „balansează periculos pe marginea” unui război deschis cu Rusia, „un conflict armat între puteri nucleare“
SUA şi aliaţii lor sunt în pragul unei confruntări militare deschise cu Rusia, care va fi 'un conflict armat direct între puteri nucleare', a avertizat marţi purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, citată de EFE.
'Provocând o agravare a crizei ucrainene şi declanşând o confruntare hibridă feroce cu Rusia, Washingtonul şi aliaţii săi balansează periculos pe marginea unei confruntări militare deschise cu ţara noastră, iar asta înseamnă un conflict militar direct între puteri nucleare', a afirmat Zaharova, făcând aluzie aparent la livrările de arme occidentale către Ucraina pentru a sprijini această ţară împotriva războiului declanşat de Rusia împotriva sa, notează DPA.
Într-un comentariu publicat pe site-ul oficial al MAE rus, Maria Zaharova subliniază că 'evident, un astfel de conflict prezintă riscul unei escaladări nucleare'.
'Cu toate acestea, partidul de guvernământ japonez preferă să nu observe o astfel de politică destabilizatoare a patronului său american', afirmă purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, a cărei declaraţie se vrea un răspuns la afirmaţiile premierului japonez în exerciţiu Fumio Kishida, potrivit căruia există un pericol real ca Rusia să folosească arme nucleare în Ucraina.
'Sunt absolut inacceptabile tentativele de a distorsiona, în scopuri propagandistice, logica descurajării pe care se bazează comentariile oficiale ale Rusiei asupra problemelor nucleare', iar Rusia să fie prezentată 'ca...citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News