Convorbirile dintre Merkel şi Putin, ce au loc la Kremlin, se concentrează pe situaţia din Iran, dar şi pe conflictele din Libia şi Siria.
Şefa executivului german a subliniat că îi place să călătorească la Moscova. Germania şi Rusia au multe interese comune, a declarat Angela Merkel la sosirea în capitala rusă, adăugând că a discuta cu cineva este mai bine decât a discuta despre cineva, potrivit Agerpres.
Nu se ştie dacă cei doi lideri vor aborda şi paşii necesari pentru o soluţionare paşnică a conflictului din estul Ucrainei, dar subiectul va fi principalul punct al agendei întâlnirii cvadripartite Merkel-Putin-Macron-Zelenski ce va avea loc în primăvară la Berlin.
Angela Merkel şi Vladimir Putin s-au întâlnit în decembrie la Paris într-o nouă încercare de încetare a focului din estul Ucrainei. Pe de altă parte, Rusia şi-a exprimat sprijinul pentru un plan de pace în Libia elaborat de Germania.
Cea mai recentă vizită a cancelarului Angela Merkel în Rusia avusese loc în 2018. În mai 2015, Merkel s-a deplasat la Moscova pentru a lua parte la ceremoniile de marcare a 70 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- "Make Europe Great Again (MEGA)", prima zi. Declaraţii împotriva Ursulei von der Leyen şi un avertisment. "Anul răspântiilor"
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic