Putin: Rusia este pregătită să reia livrările de gaz către UE prin Nord Stream 2. O legătură a conductei e operațională. Mingea este în terenul Uniunii Europene
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Vladimir Putin a spus că Rusia e pregătită să reia livrările de gaz către Uniunea Europeană prin Nord Stream 2.

Președintele Vladimir Putin a declarat că Rusia este pregătită să reia aprovizionarea cu gaze printr-o legătură a conductei Nord Stream 2 care rămâne operațională, în discursul său la forumul internațional Săptămâna Energiei din Rusia.

Liderul rus a spus că gazul ar putea fi încă furnizat de o parte rămasă intactă a conductei Nord Stream 2. Mingea e în terenul UE dacă vrea să fie aprovizionată cu gaz prin conductă, a spus el.

„Rusia este pregătită să înceapă astfel de livrări. Mingea este în terenul UE. Dacă doresc, pot deschide robinetul.“, a spus Putin, conform The Guardian.

CITEȘTE ȘI    -    Chirieac: Biden nu va risca o întâlnire cu Putin, dacă nu are un as serios în mânecă

Kremlin, mesaj pentru Zelenski: Niciodată să nu spui niciodată discuțiilor de pace

Ca răspuns la refuzul președintelui Volodimir Zelenski de a discuta cu Putin, consilierul pentru politică externă a Kremlinului, Iuri Ușakov, le-a spus reporterilor de la Moscova:

„Aș vrea să-i spun (lui Zelenski): Niciodată să nu spui niciodată”, a precizat el.

Zelenski a exclus să poarte discuții cu omologul său rus după ce Moscova a încercat să anexeze oficial patru regiuni ale Ucrainei, într-o mișcare care a fost condamnată pe scară largă ca fiind ilegală și lipsită de sens, cofnorm Al Jazeera (citește mai mult AICI).

Serbia dă semne de întoarcere împotriva Rusiei. Belgradul îi reproșează lui Putin că „duce un război de cucerire, nu unul de eliberare”

Vladimir Putin aduce lumea în pericol prin atacul său asupra Ucrainei, a declarat vicepremierul sârb Zorana Mihajlovic, notează Bloomberg.

„Rusia duce un război de cucerire, nu unul de eliberare, iar președintele rus aduce întreaga lume, fiecare cetățean, fiecare copil, în pragul unei tragedii”, a declarat Mihajlovic într-un interviu acordat miercuri postului de televiziune Prva TV din Belgrad. „Ca stat, trebuie să decidem și să ne definim clar poziția”.

„Trebuie să avem o poziție clară și să ne găsim locul în următorii 100 de ani”, a declarat Mihajlovic, care este, de asemenea, vicepreședinte al partidului politic de guvernământ al președintelui. „Lumea se schimbă, situația geopolitică este diferită și trebuie să privim spre viitor și să ne găsim locul.” (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel