Data publicării:

Putin ridică îndoctrinarea populației la un alt nivel. În școli vor fi introduse cursuri pe teme socio-politice

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Putin ridică îndoctrinarea populației la un alt nivel. În școli vor fi introduse cursuri pe teme socio-politice / Foto: Pixabay, de Victoria_Art
Putin ridică îndoctrinarea populației la un alt nivel. În școli vor fi introduse cursuri pe teme socio-politice / Foto: Pixabay, de Victoria_Art

Școlile din Federația Rusă vor introduce ore de curs săptămânale pe teme socio-politice.

Se pare că Vladimir Putin nu se mai mulțumește co manipularea și îndoctrinarea populației prin intermediul presei și vrea sa facă acest lucru chiar și în școli. Pe baza calendarului socio-politic ac um se dezvoltă un program de ore de curs pentru elevi, pentru 32 de săptămâni, a declarat Serghei Novikov, șeful departamentului prezidențial pentru proiecte publice, scrie Interfax.

„Astăzi dezvoltăm un program de ore de curs, avem 32 de săptămâni pe an, astfel încât în ​​fiecare săptămână, împreună cu calendarul socio-politic, să putem vorbi cu copiii”, a spus Novikov, luni, în cadrul emisiunii „Maratonul de clasă” organizat de Academia Ministerului Educației din Rusia.

Ce teme vor fi predate copiilor

Pe slide-ul prezentat de acesta au fost evidențiate direcții din "Strategia de securitate națională a Rusiei", precum "Viața, demnitatea, drepturile și libertățile omului", "Patriotism", "Familie puternică", "Munca creativă", "Memoria istorică",  "Continuitatea Generațiilor" și altele.

Novikov a mai spus că în Federația Rusă continuă concursul pentru ocuparea posturilor de consilieri educaționali în școli, pentru aceasta au fost depuse 45 de mii de cereri. El a amintit că se introduce funcția de consilieri educaționali în școli pentru a nu supraîncărca profesorii cu muncă inutilă. „Ei (consilierii n.r.) îi vor ajuta pe profesori să se ocupe de problemele creșterii copiilor 24/7”, a mai spus acesta.

Rusia cheltuie 17 milioane de dolari pe steaguri și steme naționale în școli, pentru a stimula patriotismul copiilor

Guvernul rus cheltuie 17 milioane de dolari (13 milioane de lire sterline) pentru steaguri și steme naționale pentru a fi prezentate în ceremonii patriotice săptămânale în școlile rurale din întreaga țară.

Aceasta face parte dintr-un impuls patriotic care coincide cu invazia Ucrainei, relatează The Moscow Times. Din septembrie, în fiecare luni dimineață, școlile vor arbora steagul și vor interpreta imnul național menit să stimuleze „conștiința civică”, a spus ministrul Educației, Serghei Kravtsov.

Ministerul Educației intenționează deja să introducă lecții de istorie obligatorii începând cu vârsta de șapte ani, dar numai acolo unde rușii sunt prezentați ca băieții buni. Unii jurnaliști au observat că banii sunt cheltuiți, în ciuda faptului că peste 5.000 de școli rusești nu au instalații sanitare interioare, conform BBC. Vezi mai mult AICI.

Putin, sfidat de o elevă din Rusia. Mesaj anti-război, la o festivitate de la școală: "Libertate pentru Ucraina! Putin este diavolul!"

O elevă din Rusia a strigat "Libertate pentru Ucraina! Putin este diavolul!" în timpul unei festivități de la școală, în Daghestan, unde se înregistrează cel mai mare număr de morți în războiul împotriva Ucrainei. Cazul a fost relatat de către Dmitri Kolezev, redactor-șef al proiectului media rusesc Republic, pe Telegram, scrie Pravda.

Zukhra Albekova a mers la microfon pentru a-și lua diploma oferită pentru absolvirea clasei a XI-a și a strigat la microfon în limba rusă „Nu războiului! Libertate Ucrainei! Putin este diavolul!”

Videoclipul arată că eleva care conducea ceremonia a tresărit în momentul replicii date de fată. Interesant însă este că restul colegilor au aplaudat-o, în timp ce profesorii uimiți nici n-au încercat să recupereze microfonul. Zukhra Albekova învață la școala nr. 11 din Izberbash, Daghestan.

După momentul din timpul festivității, canalele de Telegram din presa pro-rusă au publicat informații potrivit cărora a fost deschisă o anchetă împotriva școlii pentru "discreditarea armatei ruse". De asemenea, pe numele mamei fetei a fost întocmit un proces-verbal pentru "neîndeplinirea obligațiilor părintești în creșterea copilului". Vezi mai mul AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel