Data publicării:

Putin recunoaște criza: „Avem foarte multe probleme”

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres/EPA
Foto: Agerpres/EPA

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a susținut o videoconferință din reședința oficială din afara Moscovei, unde a comunicat cu oficialii care conduc răspunsul guvernamental la epidemia Covid-19.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a susținut o videoconferință din reședința oficială din afara Moscovei, unde a comunicat cu oficialii care conduc răspunsul guvernamental la epidemia Covid-19, conform CNN.

Întâlnirea a fost neașteptat de sumbră. Acum mai puțin de o lună, Putin era sigur că răspunsul guvernului său este unul puternic, asigurându-și cetățenii că situația este „sub control", datorită măsurilor timpurii de intervenție. Lucrurile s-au schimbat drastic.

Putin recunoaște problemele

„Avem foarte multe probleme", a spus Putin. „Nu trebuie să ne mândrim cu nimic și nu trebuie să lăsăm garda jos, fiindcă în general, cum spuneți dumneavoastră și specialiștii, nu am trecut încă de vârful epidemiei".

În timp ce Rusia are mai puține cazuri decât SUA sau cele mai afectate țări europene, numărul de cazuri confirmate a crescut fulminant. Luni, Rusia a raportat o creștere record de îmbolnăviri de la o zi la alta: 2.558.

Marți, Rusia a depășit din nou recordul, cu 2.774 cazuri noi înregistrate, iar Putin este sub focul criticilor pentru gestionarea crizei.

Un management rău al crizei

„Unul dintre subiectele zilei este de ce Putin este aproape nemișcat de situație", a scris membrul Centrului științific Carnegie din Moscova, Tatiana Stanovaya. „S-a adresat națiunii de doar două ori și foarte scurt, apoi a mers la spitalul din Kommunarka, însă nici nu a apreciat personal situația și nici nu a propus un plan de acțiune, limitându-se la măsuri împrăștiate și cuvinte generale. Nici urmă de dramă, de empatie sau de încercări de mobilizare".

Stanovaya consideră că Putin nu vrea să fie asociat cu măsuri dure sau nepopulare, lăsându-le pe umerii subordonaților din teritoriu. În cazul coronavirusului, sarcina de a impune restricții serioase a căzut pe umerii lui Sergey Sobyanin, primarul Moscovei.

Rusia are 25.000 de cazuri confirmate de coronavirus și 200 de persoane au murit din cauza Covid-19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel