Data publicării:

Putin, reacție după prăbușirea avionului rus

Autor: Tudor Curtifan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Președintele rus, Vladimir Putin, a ordonat duminică formarea unei comisii de anchetă, condusă de către premierul Dmitri Medvedev, însărcinată cu stabilirea cauzelor prăbușirii în Marea Neagră a unui avion militar care se îndrepta spre Siria având la bordul său 92 de persoane.

Potrivit unui comunicat al Kremlinului, Putin i-a cerut lui Medvedev să formeze și să conducă o comisie guvernamentală însărcinată cu ancheta privind prăbușirea avionului Tu-154 la Soci (sud).

Șeful statului rus a exprimat condoleanțele sale cele mai profunde rudelor victimelor, în mare parte artiști ai corurilor Armatei Roșii care mergeau să celebreze Anul Nou împreună cu soldații ruși dislocați în Siria, scrie Agerpres.

Ministerul rus al Apărării, citat de agențiile ruse de presă, a indicat că avionul se afla în exploatare de 33 de ani și avea 6.689 de ore de zbor din 1983.

Avionul Tupolev Tu-154 a dispărut de pe ecranele radarelor la ora locală 5,40 (2,40 GMT), la scurt timp după decolarea sa de pe aeroportul stațiunii balneare Soci, în orașul Adler, la Marea Neagră. El efectua un zbor regulat cu destinația baza aeriană rusă de la Hmeimim, aproape de Lattaquia, în nord-vestul Siriei, potrivit ministerului.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel