Data publicării:
Putin și-a surprins o fostă profesoară cu un cadou special
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin , i-a făcut un cadou special unei foste profesoare de limba germană. El i-a cumpărat acesteia un apartament la Tel Aviv.
Profesoara de germană a mărturisit că s-a întâlnit cu Vladimir Putin în 2005, în timpul unei vizite pe care liderul de la Kremlin a efectuat-o în Israel. După ce și-a întâlnit fostul elev, Mina Yuditskaia Berliner, în vârstă de 93 de ani, a primit din partea acestuia un apartament drept cadou.
"I-am spus că tot ce mi-ar trebui este un apartament în apropiere de autogara centrală şi de piaţă", a mărturisit Mina Berliner, născută în Ucraina.
"Totul s-a întâmplat foarte repede. Câteva luni mai târziu, au venit de la o firmă de mutări în apartamentul meu, situat în cartierul Florentine, în sudul oraşului Tel Aviv, şi au făcut tot ce era necesar pentru a muta totul în noul meu apartament", a continuat ea, potrivit Mediafax.
Profesoara, care a emigrat în Israel în urmă cu 40 de ani, şi-l aminteşte pe Vladimir Putin ca pe un student "disciplinat şi puţin vorbăreţ", care absenta de la unele cursuri, pentru a participa la antrenamentele de luptă. Preşedintele rus a fost agent KGB la Dresda, în fosta Republică Democrată Germană, în anii '80.
Biroul lui Vladimir Putin a confirmat că Mina Berliner a fost profesoara preşedintelui rus şi că cei doi s-au întâlnit în Israel, însă nu a comentat celelalte aspecte din interviul acordat de ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News