Forţele antiaeriane ruse au doborât zeci de arme livrate Ucrainei de alte state şi "le sparg ca pe nuci", a declarat preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit unui scurt fragment dintr-un interviu al său pentru postul de televiziune "Rossia-1", fragment difuzat sâmbătă, informează Reuters.
Agenţia de presă rusă RIA Novosti, care a difuzat prima aceste afirmaţii, a citat răspunsul lui Vladimir Putin la o întrebare referitoare la armele livrate Ucrainei de alte ţări. Potrivit lui Putin, Rusia se descurcă fără probleme cu aceste arme şi a distrus deja zeci dintre ele.
Chiar dacă tipul exact de arme nu a fost precizat în fragmentul difuzat sâmbătă, Rusia a susţinut de mai multe ori că a distrus atât aeronave, cât şi rachete lansate de Ucraina.
Prima parte a interviului lui Putin a fost difuzată vineri şi încă una va fi difuzată duminică, potrivit TASS. În anunţul postului de televiziune se spune că Putin va răspunde la întrebări legate de livrările de arme din SUA pentru Ucraina.
Rusia a lansat la 24 februarie o vastă ofensivă împotriva Ucrainei, justificând-o prin necesitatea de a proteja de un pretins "genocid" populaţia rusofonă din Donbas, regiune din estul ţării, controlată parţial din 2014 de separatişti proruşi, pe care Moscova i-a susţinut de la început.
Potrivit Moscovei, este vorba de "denazificarea" puterii ucrainene, a cărei politică prooccidentală a fost percepută de ani de zile ca o ameninţare de către regimul rus.
Asaltul rus împotriva Kievului a eşuat însă, iar forţele ruse sunt de acum concentrate în Donbas, scena unor lupte înverşunate de mai multe săptămâni. Ruşii avansează foarte lent şi cu mare dificultate în faţa rezistenţei ucrainene, scrie Agerpres.
Rușii ar fi lovit, din nou, celebra mănăstire Adormirea Maicii Domnului din Sviatogorsk. Lăcașul de cult, în flăcări / VIDEO
O biserică de lemn a unei celebre mănăstiri ortodoxe din estul Ucrainei a fost distrusă în urma unui nou bombardament rus, a declarat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, amintind că precedentul bombardament a ucis săptămâna aceasta în aceeaşi mănăstire patru călugări, informează AFP.
"Artileria rusă a lovit din nou astăzi Lavra din Sviatigorsk", în regiunea Doneţk, una dintre principalele mănăstiri ortodoxe din Ucraina, a scris preşedintele Zelenski pe Telegram, postând o înregistrare video cu Schitul Tuturor Sfinţilor în flăcări.
Preşedintele Ucrainei a amintit că mănăstirea a mai fost lovită săptămâna aceasta de bombardamente ruse, "care au ucis patru călugări şi au rănit grav alţi patru" (citește continuarea și vezi imaginile AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Semnalul dat de BNR privind economia. Adrian Negrescu: Ce urmează pentru România
- Marea reorganizare din Ministerul Muncii: Sunt mai puțini cu... 7 angajați!
- Hellvig: În urmă cu 25 de ani era un om normal și nimic nu îl recomanda pentru vreo funcție. Dacă ar fi să recomand un model de urmat, el e unul dintre numele care îmi vine în minte
- Plăcintă de mere cu aluat turnat, ca-n Ardeal. Rețeta din moși strămoși
- Infracțiuni economico-financiare, cu prejudicii foarte mari, în care sunt angrenate persoane din funcții publice, din administrația locală, dar și afaceriști. Cms. Neagu Claudiu vine cu dezvăluiri
- Ai avut telefon fix în trecut? Ești bun de plată azi! Avocatul Bărbuceanu îți spune ce să faci în astfel de situații
- Județul care a devenit un șantier în ultimii 4 ani. Claudiu Catana: Se lucrează la drumuri, la poduri și la port / video
- Autostrada București - Alexandria. ”Astăzi e nenorocire, cozi kilometrice, mai ales în weekend”. Gâdea și Catana dau asigurări: Se va face. Vă spun două motive
- Tânărul cu barbă din această fotografie restaurată a avut, la un moment dat, toată România la picioare. L-a sfidat până și pe Regele Carol 1
- Solicitarea CPI de arestare a lui Netanyahu este șocantă, subliniază Chirieac. ”Este pentru prima dată când amestecă victimele cu agresorii”
- Dovadă de respect pentru România. Momentul în care Ambasadorul coreean Rim Kap-soo ne vorbește limba
- Conferința Universităților (IV): Învățământul superior din România, pe harta mondială a educației
- Cum sunt prinse firmele cu administrator fictiv, numit și „om de paie”. Comisar: Întotdeauna identificăm adevăratul șef, aceștia nu scapă