Data actualizării:
Data publicării:

Putin, dispus să negocieze cu Ucraina, după telefonul Chinei. Chirieac: Era ultima redută a președintelui rus. Există o geană de speranţă

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp

Vladimir Putin ar fi dispus să negocieze cu Ucraina, după telefonul primit din partea Chinei. Tot astăzi, a fost sunat și de premierul Indiei. Ce spune analistul politic Bogdan Chirieac.

Întrebat de jurnalista Cătălina Porumbel, la Antena 3, cum schimbă soarta acestui război telefoanele primite de Vladimir Putin şi dacă este posibil ca preşedintele Rusiei să facă un pas înapoi, analistul politic Bogdan Chirieac a spus: 

"Clar! Era ultima redută a lui Vladimir Putin. Nimeni nu va mai avea încredere în Vladimir Putin şi în comportamentul său total iraţional. El se baza pe pactul cu China, iar India este o piaţă de desfacere pentru Federaţia Rusă. De altfel, ambele state s-au abţinut să condamne intervenţia Rusiei în Ucraina. În schimb, ambele state au solicitat ca părţile să se întoarcă la masa dialogului. Asta a spus preşedintele Xi Jinping al Chinei, din primul moment.

Da, pentru prima dată, există o geană de speranţă că aventura aceasta în care s-a aruncat Vladimir Putin şi toată lumea civilizată s-ar putea opri aici, în negocieri. Să vedem în ce vor consta negocierile - poate o reluare a acordurilor de la Minsk -, dar toate lucrurile astea le vom vedea curând. Să salutăm iniţiativa celor două state, China şi India!".

"Rusia intră în încetare de plăţi"

Premierul Indiei i-ar fi spus președintelui rus să înceteze violențele în Ucraina, iar preşedintele chinez i-ar fi cerut să se aşeze la masa negocierilor cu Ucraina.

Întrebat dacă Vladimir Putin mai poate să continue un astfel de război, în cazul în care va pierde sprijinul celor doi, analistul politic a mai spus:

"În cazul în care China opreşte importul de gaz, dacă India introduce sancţiuni economice - un emarbgo asupra produselor ruseşti -, în 30 de zile, la actualul nivel de cheltuieli, Rusia intră în încetare de plăţi, cu toate sancţiunile occidentale şi cu toate bunurile din exterior îngheţate, fapt care va provoca revolte în Federaţia Rusă. Din acel moment, visul lui Vladimir Putin, de a deveni al doilea Petru cel Mare, s-a spulberat. Federaţia Rusiei este un gigant cu picioare de lut, din punct de vedere economic".

Vezi și: China sprijină suveranitatea Ucrainei. Putin i-ar fi transmis lui Xi Jinping că acceptă negocieri cu Ucraina / update

Zelenski îi cere lui Putin să negocieze. Cheamă în Ucraina, la luptă, cetăţeni europeni

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel