

"El trebuia, prin acest discurs, să facă două lucruri. Să îşi îmbărbăteze, să-şi mobilizeze propriul popor, fiindcă, la un moment dat - o fi Rusia mare, dar 50.000 de morți veniţi în coşciuge... - se duce vestea. Chiar dacă pare greu de crezut, media din Rusia nu vorbeşte despre aşa ceva, decât extrem de puţin. A zis Putin că cei care au căzut vor primi bani şi că ar mai fi dat o lege deşi era o lege. Asta pe de-o parte. Al doilea lucru pe care ar fi trebuit să îl facă ar fi fost să transmită un mesaj puternic Occidentului. Nu a făcut nici lucrul acesta.
Care e mesajul? Am înţeles, a pus forţele strategice în alertă maximă, a defilat cu racheta - nu cred că doar la defilarea asta a făcut-o, cred că în fiecare an defilează cu racheta sau cu o machetă din carton de rachetă sau cu altceva. Ce face? Berlinul ştie, le-a spus şi Lavrov că într-un război nuclear nu există învinşi, nu există învingători. Deocamdată, hai să vedem ce faci convenţional. Nu a venit cu o idee de pace. Pur şi simplu, senzaţia este de confuzie profundă a Kremlinului în legătură cu situaţia în care sigur va intra", a spus analistul politic Bogdan Chirieac, la Antena 3.
"Un discurs de o subţirime incredibilă"
"Sunt încă sub impresia acestui discurs, în sensul în care este de o subţirime incredibilă. Noi analizăm discursul din punctul de vedere al propagandei şi pentru a afla ce vrea să facă Putin în continuare. Şi am aflat, dar nu o să vă placă. Eu sunt convins că propagandiştii ruşi sunt atât de profesionişti încât puteau să producă un discurs care pentru Rusia să facă istorie şi să poată fi măcar respectat sau luat în seamă de restul lumii. A fost un discurs extrem de subţire. S-o fi întâmplat ceva cu scriitorii de la Kremlin? Nu! Mi-e teamă că atât a vrut Putin să iasă din acest discurs. Total neconvingător, inclusiv pentru publicul său. Câteva paralele erau acolo, victoria Rusiei, sacrificiul uriaş, 27 de milioane de oameni pierduţi în Al Doilea Război Mondial în faţa Germaniei Naziste... Nimic memorabil, care să poată să însufleţească o ţară aflată într-o criză profundă.
Deci a ieşit o chestiune mediocră, un discurs mediocru din partea preşedintelui Putin, care mă îngrijorează şi mai mult. Dacă era un discurs puternic, avea un sens. (n.r întrebat dacă îl îngrijorează că ar putea ascunde ceva) Da. Discursul acesta se adresa poporului său, dar mai ales Occidentului. Toate televiziunile de pe planetă dau această demonstraţie în acest moment. Dar mă îngrijorează altceva: starea psihică a liderului de la Kremlin nu e deloc bună, deloc raţională. E genul de om care e dispus să facă un gest disperat pentru a intra în istorie. Asta mi se pare îngrijorător în acest discurs mediocru, fără substanţă. Îl vom mai citi, va fi tradus integral, dar nu e la modul în care ne-am fi aşteptat într-un moment de cumpănă pentru Federaţia Rusă.
Mă aşteptam la ceva de genul Winston Churchill, că va lupta pe plajă, pe mare, că existenţa lor a fost pusă la îndoială, să le ceară tuturor să se ridice, să lupte. Dar e moale...", a precizat Bogdan Chirieac la România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Citește articolele cu aceleași etichete:
- Ambulanța a venit pentru Mircea Badea în direct, la Antena 3 CNN! Cât avea tensiunea
- Când vin ninsorile, inclusiv în București / Oana Păduraru (ANM) a spus până când ne mai putem bucura de toamnă / video
- Am putea avea din nou o iarnă adevărată? Meteorologul Oana Păduraru, ultimele informaţii de la ANM despre evoluţia vremii
- Imagini cu presupusa amantă a lui Călin Donca, pe care ar fi dus-o în căminul conjugal / Cum s-au afișat pe litoral / foto
- Carmen Harra, reacție după ce Oana Zăvoranu a confirmat divorțul de Alex Ashraf: "Acum șapte ani, i-am spus... Nu vreau să se supere, pentru că adevărul doare"
- Alocaţii copii 2024. Când vor fi majorate și câți bani vor primi în plus minorii
- Am buletinul de identitate expirat sau pierdut și nu pot veni în țară să obțin altul. Ce fac?
- Lucrez în străinătate, dar vreau să îmi cumpăr o locuință acasă: Pot lua un credit ipotecar în România în baza veniturilor din afară?
- Sclipiciul, oficial interzis! De când nu va mai putea fi folosit nici pe unghii și nici în machiaj
- MC Lalla, tânăra găsită pe malul mării, ”avea o mască de femeie împlinită, fericită, dar suferea”, susține Liviu Chesnoiu