Putin, despre otrăvirea lui Navalnîi: Nu avem obiceiul de a ucide pe cineva
Președintele Federației Ruse a vorbit despre acuzațiile care i se aduc potrivit cărora ar fi implicat în otrăvirea lui Aleksei Navalnîi.
„Nu avem obiceiul de a ucide pe cineva”. Declarația aparține președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, care a comentat, în cadrul unui interviu, acuzațiile privind implicarea sa în otrăvirea opozantului rus, Alexei Navalnîi, scrie Novaya Gazeta.
Când a fost întrebat dacă poate garanta că Alexei Navalnîi va ieși din colonie, având o stare bună de sănătate, Putin a spus că în Federația Rusă „astfel de decizii nu sunt luate de către președinte”.
„În țara noastră astfel de decizii nu sunt luate de către președinte, astfel de decizii sunt luate de instanță – de a elibera sau nu. În ceea ce privește sănătatea, administrația uneia sau altei instituții este responsabilă pentru toate persoanele care se află în locuri privative de libertate. Sunt instituții medicale situate în închisori. Ei urmăresc asta. Sincer să fiu, nu am fost de mult timp în locuri de acest gen, odată ce am fost la Sankt Petersburg, am fost profund impresionat de serviciile medicale prestate în izolatoare. Sper că s-a făcut ceva pentru a îmbunătăți situația”, a declarat Putin.
La începutul lunii septembrie 2020, purtătorul de cuvânt al Guvernului Germaniei, Steffen Seibert, a anunțat că rezultatele laboratoarelor germane au demonstrat „fără echivoc” că opozantul rus, Alexei Navalnîi, a fost otrăvit cu o substanță din grupa Noviciok, precizează zdg.
SUA și Marea Britanie, reacție după ce Rusia a desemnat ca extremiste organizațiile lui Navalnîi
Marea Britanie a condamnat miercuri seară decizia "perversă" a justiţiei ruse, care a desemnat drept "extremiste" organizaţiile care au conexiuni cu opozantul preşedintelui Vladimir Putin aflat în închisoare, Aleksei Navalnîi, decizie ce deschide calea intensificării represiunii împotriva susţinătorilor opozantului rus, informează Agerpres, citând AFP.
"Este vorba de încă un atac kafkian la adresa celor care se ridică împotriva corupţiei şi în favoarea unor societăţi deschise, precum şi o încercare deliberată de a scoate efectiv în afara legii opoziţia reală din Rusia", a declarat într-un comunicat de presă ministrul britanic al afacerilor externe, Dominic Raab.
SUA solicită eliberarea imediată a lui Alexei Navalnîi
La rândul lor, Statele Unite au condamnat decizia "deosebit de îngrijorătoare" a justiţiei ruse de miercuri şi au solicitat eliberarea "imediată şi necondiţionată" a opozantul rus aflat în închisoare.
"Această decizie pune în pericol de urmărire penală şi detenţie angajaţii, voluntarii şi miile de simpatizanţi din toată Rusia pentru exercitarea drepturilor fundamentale ale omului, garantate de Constituţia Rusiei", a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price (citește mai mult AICI).
CITEȘTE ȘI - Fiica lui Navalnîi: Tatăl meu stă în închisoare pentru că nu a murit după ce a fost otrăvit
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News