Putin, cinic, se declară întristat de moartea lui Navalnîi și spune că era gata să-l elibereze / video
În discursul după câștigarea alegerilor, președintele rus Vladimir Putin l-a nominalizat pentru prima dată pe opozantul Alexei Navalnîi.
În timpului discursului după câștigarea alegerilor prezidențiale din Federația Rusă, președintele Vladimir Putin l-a menționat pe defunctul lider al opoziției, Alexei Navalnîi, probabil pentru prima dată.
Putin a declarat că este întristat de moartea sa și a zis, de asemenea, că, atunci când a murit, autoritățile ruse erau în curs de finalizare a unui acord cu Occidentul care ar fi dus la eliberarea opozantului și schimbul său, cu condiția să nu se mai întoarcă niciodată în Rusia.
A fost prima dată când președintele Putin l-a nominalizat pe Navalnîi în public din 2012.
Aliatul său, Maria Pevchikh, a susținut anterior că Alexei Navalnîi urma să fie eliberat ca parte a unui schimb de prizonieri, adăugând că a primit confirmarea discuțiilor cu o zi înainte de moartea sa.
Câțiva lideri occidentali, precum și soția lui Navalnîi, Iulia Navalnâia, au arătat cu degetul în direcția Kremlinului pentru moartea opozantului, acuzații pe care autoritățile ruse le-au negat întotdeauna.
Răspunzând comentariilor președintelui rus despre Alexei Navalny, purtătorul său de cuvânt, Kira Yarmysh, a scris pe X că „Putin l-a ucis pe Alexei Navalnîi”.
Russian President Vladimir Putin during his Election Victory Speech tonight mentioned Late Opposition Leader, Alexei Navalny by Name for the First Time possibly ever, with him stating that he was Saddened by his Death and also Confirming that when he Died they were in the process… pic.twitter.com/ouOw35NB8d
— OSINTdefender (@sentdefender) March 17, 2024
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News