Puterea ”mituieşte” Patriarhia, înainte ca Sf. Sinod să discute despre Piaţa Universităţii
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
patriarhul daniel deschidere
patriarhul daniel deschidere

Puterea vrea să schimbe decizia Patriarhiei, care, în focul evenimentelor, a transmis un mesaj de solidaritate cu oamenii ieşiţi în stradă la mitingurile anti-Băsescu. Prin bunăvoinţa lui Onţanu de la UNPR, care dăruit 7 milioane de euro din banii contribuabililor spre Patriarhie, cei de la Putere speră să cumpere bunăvoinţa Bisericii. Gestul simbolic al Patriarhiei de solidaritate cu fenomenul piaţa Universităţii reprezintă o ameninţare pentru Putere, care ştie că Biserica are o putere foarte mare şi o maşinărie organizatorică ce ar putea oricând intra în acţiune alături de oamenii din stradă.

Această donaţie mai poate arăta că cei de la Putere se aşteaptă în continuare la mişcări de stradă, după ce trece gerul. Un mesaj al Patriarhiei ar putea calma cel puţin o parte a populaţiei, a cărei încredere în Biserică este nezdrucinată.

Patriarhia va fi prinsă între ciocan şi nicovală. Pe de o parte nu poate veni să apere regimul în faţa maselor furioase, pentru că se decredibilizează total, iar oamenii vor interpreta că Biserica a fost cumpărată de cei de la Putere. Pe de altă parte, banii care alimentează fondul pentru biserici sau alte interese personale sunt foarte importanţi.

Decizia Sfântului Sinod se va lua în 15-16 februarie şi va exprima poziţia oficială a Bisericii faţă de protestele de stradă. Decizia va fi transmisă şi în teritoriu, iar preoţii din toată România vor trebui să urmeze linia impusă la nivel înalt.

Citeşte şi:

De la panseluțe la cruciulițe. Onţanu dă 7 milioane de euro Patriarhiei, din banii cetățenilor

BOR a trecut de partea poporului! Patriarhia vrea schimbarea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel