Data actualizării:
Data publicării:

Piedone anunță în premieră că-l susține pe Hopincă la Primăria Sectorului 2: Este cel care, în lipsa mea, mi-a ținut primăria

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Politica
WhatsApp
Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Rareș Hopincă, prefectul Capitalei, a aflat în direct că Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) îl susține la Primăria Sectorului 2.

"Vreau să vă fac un anunţ în premieră: PUSL nu depune listă cu candidaţi la Primăria Sectorului 2. PUSL îl susţine pe domnul prefect Rareș Hopincă la funcţia de primar. PUSL va depune doar liste pentru consilieri. Este doar politica PUSL, având în vedere tinereţea, experienţa, cunoştinţa mea personală, interactivitatea cu domnul prefect Rareş Hopincă, viitorul primar al Sectorului 2, cel care în lipsa mea mi-a ţinut primăria, ca city manager. Nu mă interesează formaţiunea lui. Eu am ales să nu îi pun contracandidat, să merg doar în Consiliu", a spus Cristian Popescu Piedone, la Antena 3.

Reacția lui Rareș Hopincă

"Mă surprinde extrem de plăcut poziţia domnului primar Piedone. Dânsul ştie că îi apreciez munca. De altfel, cât am colaborat la Primăria Sectorului 5, a existat continuitate de proiecte, atât când am preluat eu proiectele domnului Piedone, cât şi ulterior, când le-a reluat după mandatul meu de city manager. Mă bucură, mă onorează", a spus Rareș Hopincă.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel