Data publicării:

Puratos România și iepurașul de Paște și-au dat întâlnire la Dinamo

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

Pentru că au dovedit că sunt cele mai bune Grupe ale Centrului de Copii şi Juniori ai FC Dinamo Bucureşti, Puratos România, producătorul de materie primă pentru industria panificaţiei, patiseriei şi ciocolateriei, a devenit, marți, 10 aprilie, mandatarul oficial al “iepuraşului” de Paşte, oferindu-le juniorilor sportivi cozonaci, pască şi ciocolată autentică belgiană.

Aflată la al treilea eveniment dedicat sportului autohton, compania Puratos susţine în continuare sportivitatea şi stilul de viaţă echilibrat şi sănătos prin diverse acţiuni care să atragă atenţia opiniei publice şi să constituie un sprijin pentru sportivii din România.

“Aşa cum menţionam la evenimentul precedent, continuăm seria de acţiuni dedicate stilului de viaţă sănătos şi echilibrat, prin care să evidenţiem diverse discipline şi nume din sportul românesc. Astăzi ne aflăm alături de juniorii de la Dinamo, tinere speranţe pentru fotbalul românesc. Credem că nu ar trebui să fim singuri în aceste acţiuni de susţinere ale stilului de viaţă echilibrat şi ale sportivităţii. Tinerii din ziua de azi, adulţii, încă nu conştientizează importanţa unor diete echilibrate şi beneficiile pentru sănătate ale sportului. Poate ar trebui să ne concentrăm cu toţii mai mult pe programe prin care să sensibilizăm opinia publică în acest sens. Mai mult decât atât, merită să îi apreciem, în măsura posibilităţilor, pe sportivii care aduc rezultate excepţionale şi fac cinste României”, a declarat Bogdan Cherciu, director marketing Puratos România.

Într-o atmosferă destinsă, cu momente pline de umor și mult dulce sănătos, juniorii clubului Dinamo au oferit asistenţei un meci demonstrativ care să confirme audienţei calităţile pentru care au fost apreciaţi şi premiaţi.

Chiar dacă nu mai sunt la vârstă junioratului, Ionel Dănciulescu – atacant Dinamo Bucureşti, Marius Alexe – mijlocaş Dinamo Bucureşti şi Ion Moldovan, managerul Centrului de Copii şi Juniori, au intrat și ei în pielea ”iepurașului” darnic și l-au ajutat pe reprezentantul companiei Puratos România, Bogdan Cherciu să împartă delicatesele, apreciind, totodată, inițiativa concernului internațional.

După aproape un secol de activitate, Puratos Group se poate lăuda cu 5.600 de angajați, o piață de desfacere în peste 100 de țări, precum și o cifră de afaceri ce depășește un miliard de euro, grație calității produselor sale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel