Punct de frontieră alpin, în Munţii Maramureşului, necesar comunităţilor din România şi Ucraina
Consiliul Judeţean (CJ) Maramureş şi administraţia Raionului Verhovina, Ucraina, susţin necesitatea deschiderii unui punct de frontieră sezonier în Munţii Maramureşului, la peste 1.500 de metri altitudine, a declarat marţi, pentru AGERPRES, vicepreşedintele CJ, Doru Dăncuş.
"Intenţia noastră e să avem un punct sezonier, undeva pe durata verii, în Munţii Maramureşului. Proiectul nostru comun a beneficiat de o finanţare pe segmentul proiectelor transfrontaliere pentru întocmirea studiului de fezabilitate. Recent, în discuţiile purtate cu oficialităţile raionului Verhovina, Ucraina, am realizat că e nevoie de susţinerea acestui proiect strategic. E important să fie susţinut de ambele părţi - România şi Ucraina. Deschiderea punctului de frontieră, chiar şi sezonier, va contribui la dezvoltarea economico-socială a zonei, a celor trei sate situate pe Valea Ruscovei - Repedea, Ruscova şi Poienile de sub Munte. Consider şi susţin că deschiderea punctului de frontieră alpin este absolut necesară atât pentru localităţile din România, cât şi pentru cele situate în Ucraina", a spus Doru Dăncuş.
Potrivit acestuia, pentru deschiderea punctului de frontieră sezonier din Munţii Maramureşului va fi nevoie de susţinerea autorităţilor centrale, respectiv Ministerul de Externe din cele două state, România şi Ucraina.
"Proiectul nostru e susţinut de autorităţile regionale din Ucraina, dar şi de CJ Maramureş, însă pentru deschiderea punctului de frontieră e nevoie de implicarea ministerului de Externe din cele două state, pentru că, până la urmă, e un act de politică externă. Sunt convins că, în viitorul apropiat, acest punct de frontieră va deveni operabil", a mai spus Doru Dăncuş.
Vicepreşedintele CJ a adăugat că drumul de acces până la viitorul punct de frontieră s-ar putea face atât pe vechiul drum forestier, cât şi pe vechiul drum militar construit în perioada Primului Război Mondial, drum care ar putea fi reabilitat pentru deschiderea viitorului punct de frontieră.
În vecinătatea drumului forestier dinspre comuna Poienile de sub Munte spre viitorul punct de frontieră încă se mai poate vedea vechiul pichet grăniceresc, abandonat în anii 2000, dar şi drumul construit în perioada Primului Război Mondial.
De asemenea, turiştii românii şi străinii încearcă să ajungă pe vârful Stogul (1.551 de metri altitudine), la borna care arată vechea graniţă româno-ceho-poloneză.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News