Pui Tikka Masala, deliciu în stil indian. N-ai cum să te saturi doar cu o porţie!
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Liana Ganea
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik
Vă prezentăm o reţetă de pui pregătit în stil indian absolut delicioasă! 

Iată cum pregăteşti celebrul "pui al lui Salwaa Tikka Masala"

Încă de la început, trebuie să ştii că iaurtul are un rol cheie în pregătirea puiului după reţeta indiană. Acesta ajută la fragezarea cărnii. De asemenea, mixul de condimente este extrem de important! Usturoiul, ghimbirul și toate celelalte mirodenii din marinadă dau puiului o savoare irezistibilă care te va face să mai ceri o porţie... şi încă o porţie...

Ai nevoie de:

1 lingura de praf de usturoi fin
1 lingura de ghimbir ras fin
1 linguriță cu vârf de turmeric măcinat
1 linguriță cu vârf de coriandru măcinat
1 linguriță cu vârf de chimen măcinat
1 cană iaurt simplu
1 lingură sare
1 kg piept sau pulpă de pui fără piele, fără os, tăiate în bucăți mici 
3 linguri de unt topit
2 linguri ulei
1 ceapă mare
2 linguri pastă de tomate
5 păstăi de cardamom, zdrobite sau măcinate
1 linguriţă boia de ardei iute
1 linguriţă praf de chilli
1/2 conservă de roşii cuburi

Amestecați usturoiul, ghimbirul și doar jumătate din condimentele de mai sus: turmeric, coriandru, boia, chimen, totul într-un castron mic. Adăugați iaurt, sare și jumătate din amestecul de condimente într-un castron mediu. Păstrați cealaltă jumătate de condimente deoparte.

Acoperiți și lăsați la rece cel puțin 2 ore.

Se încălzesc untul și uleiul într-o oală mare, preferabil din fontă, la foc mediu. Adăugați ceapa, pasta de roșii, cardamomul și ţineţi pe foc pentru aproximativ 5 minute, amestecând des, până când pasta de roșii îşi schimbă culoarea și ceapa se înmoaie.

Adăugați jumătate din amestecul de condimente și gătiți, amestecând des, aproximativ 4 minute.
Adăugați 1/2 cutie de roșii cuburi. Se aduce la punctul de fierbere, se reduce focul și se menţine aşa, amestecând din când în când, până se îngroașă, pentru aproximativ 10 minute.

Tăiați puiul în bucăți mici şi turnaţi peste iaurtul și 1/2 din amestecul de condimente pregătit anterior. Se bagă la cuptor pentru 15 minute. Adăugați puiul semi-copt în sos și fierbeți, amestecând ocazional, până când puiul este gătit aprox. 8-10 minute.

Serviți cu orez sau Naan. Naan este o pâine plată, dospită, coaptă în cuptor sau prăjită, specifică bucătăriei din Asia de Vest, Asia Centrală, Subcontinentul Indian, Indonezia, Myanmar și Caraibe. Naan poate fi înlocuită oricând cu tradiţionalele turte româneşti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel