Data actualizării:
Data publicării:

Veto-ul Austriei contra aderării României la Schengen: Demonstrează lipsa totală a vreunui scop! Ministrul Karner, soldățelul de plumb din Texingtal (publicație austriacă)

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Publicația austriacă Der Standard face o radiografie a veto-ului Austriei împotriva aderării României la Spațiul Schengen.

”Atitudinea singulară a Austriei demonstrează lipsa totală a vreunui scop. Veto-urile naţionale se bucură de tradiţie în Uniunea Europeană. Atâta vreme cât în UE există domenii politice în care se cere unanimitate, unele state încearcă ocazional să-şi impună interesele prin această tactică.

Totuşi atitudinea unilaterală a Austriei împotriva aderării României la spaţiul Schengen – refuzul Olandei era menit să împiedice doar aderarea Bulgariei – este ceva unic. În cazul în care unul din guverne se pare că şantajează restul Uniunii şi atrage asupra sa furia acesteia, ar trebui să ştie măcar ce scop urmăreşte – şi să semnaleze celorlalte state cum ar putea să-i câştige consimţământul.

Explicaţiile ministrului de interne Gerhard Karner şi ale amicilor săi din Partidul Popular nu lasă să se întrevadă niciun fel de scop. Da, Austria este nemulţumită cu politica UE faţă de azilanţi şi are motive serioase pentru aceasta.

Însă nimeni nu ar putea explica în ce constă legătura dintre noul val de cereri de azil cu Schengen, sau chiar cu România; din această ţară abia dacă vin refugiaţi în Austria. Când Karner explică nebulos că momentul pentru extinderea spaţiului Schengen este fals, de ce a fost de acord cu aderarea Croaţiei?

Guvernul declară că sistemul european de azil este unul nereuşit – şi poate avea chiar dreptate – dar nu formulează nicio revendicare concretă faţă de Comisia UE. Faptul că o protecţie mai puternică a frontierelor exterioare constituie pilonul central al sistemului Schengen, este pur şi simplu ignorat. Iar una din măsurile reformelor care ar degreva rapid Austria, anume repartizarea celor în căutare de azil pe întreg teritoriul UE, este respins vehement.

Mai rău decât atât: ţara care îi trece pe refugiaţi promovând astfel „turismul de azil” condamnat vocal de ÖVP, este Ungaria. Numai că altfel decât guvernarea proeuropeană de la Bucureşti, premierul autoritar al Ungariei, Viktor Orbán, nu este pedepsit de cancelarul Karl Nehammer, ci curtat însă fără niciun rezultat.

De ce să provoci restul Europei, întreprinderile numeroase mari şi mici care îşi câştigă banii în România, de ce să le faci viaţa grea şi să-ţi baţi joc în UE de capital politic – pentru nimic? Nici măcar menţionarea apropiatelor alegeri în landurile Austriei inferioare nu contează: niciuna din alegătoarele de acolo nu vor recompensa ÖVP doar pentru că le îngreunează îngrijitoarelor din România accesul şi condamnă camioanele la timpuri şi mai lungi de aşteptare la trecerea frontierei.

Veto-ul este simptomatic pentru un partid care a avut sub Sebastian Kurz o atitudine lipsită de scrupule, dar acţiona de regulă metodic, însă astăzi renunţă în afara aspectului moral şi la raţiune. Iar Karner, soldăţelul de plumb din Texingtal, este o figură perfectă de simbol pentru politica sa care mai este onorată de vot doar din partea unei cincimi din electorat.

Da, partidele ÖVP şi SPÖ trebuie să reflecteze rapid cum ar putea stopa actualul zbor înalt al FPÖ – atât în interesul lor propriu, cât şi al interesului ţării. Însă acest lucru nu va reuşi cu un plan brut al unui curs antieuropean”, conform unui editorial publicat de ziarul austriac Der Standard, citat de Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel