PSG, ultimatum pentru Mbappe. Semnează prelungirea sau pleacă
Kylian Mbappe are doar varianta prelungirii contractului sau a plecării de la Paris Saint Germain. Oficialii clubului parizian nu vor să îl lase pe fotbalist să plece liber de contract.
"Dacă Kylian vrea să rămână şi noi dorim să rămână. Însă trebuie să semneze un nou contract. Trebuie să se decidă săptămâna viitoare, în zece zile. Cel mai târziu în două săptămâni. Dacă nu vrea să prelungească, atunci are uşa deschisă, desigur. Nu putem pierde gratuit cel mai bun jucător din lume. Este imposibil. Mai este şi acordul verbal pe care îl avem cu el. De altfel, chiar el a spus în interviuri că nu va pleca liber. Şi nu este negociabil", a declarat miercuri Nasser Al-Khelaifi, preşedintele clubului PSG, citat de Agerpres.
"Am fost cu adevărat şocat să aflu că este pregătit să plece gratis. Îl cunosc bine pe Kylian, este un jucător fantastic, un băiat fantastic, un domn. Dar acum nu este el, nu seamănă cu el, să facă rău marelui club francez, ţării lui. Nu este Kylian", a adăugat preşedintele lui PSG.
Vara trecută, Macron l-a convins pe Mbappe să rămână la PSG
Dacă Mbappe nu pleacă de la PSG, el va încasa o primă de fidelitate în valoare de 40 de milioane de euro la finalul lunii iulie, conform acordului semnat anul trecut. Atunci, PSG l-a convins pe francez să rămână la Paris şi să nu plece gratis la Real Madrid. Acum, pista Real Madrid s-ar fi reactivat, dar madrilenii ar vrea să îl semneze pe 1 ianuarie 2024, gratuit, când Mbappe ar intra în ultimele şase luni de contract la PSG.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a intervenit personal pentru a-l convinge pe Mbappe să rămână la PSG, după cum a dezvăluit ulterior fotbalistul.
Luna trecută, Kylian Mbappe a transmis un email responsabilii clubului PSG pentru a-i informa în mod oficial că doreşte să-şi după la capăt contractul scadent în iunie 2024 şi nu v activa activa clauza care îi permite prelungirea contractului său cu un an suplimentar.
Conform EFE, preşedintele lui Real Madrid, Florentino Perez, a pregătit 200 de milioane de euro pentru a-l aduce în această vară pe Mbappe pe Santiago Bernabeu, o lovitură de efect, care ar impulsiona noul proiect sportiv al clubului cu cele mai multe succese în fotbalul european.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News