Data publicării:

PSG ia în calcul rezilierea contractului lui Ramos. Fundaşul nu a apucat să debuteze la noua echipă

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Sport
WhatsApp

PSG ia în calcul rezilierea contractului fundaşului Sergio Ramos.

Alegeri prezidentiale 2024

Conducerea clubului francez de fotbal Paris Saint-Germain ia în calcul rezilierea contractului fundaşului spaniol Sergio Ramos, fostul căpitan al lui Real Madrid, care nu a apucat încă să debuteze în tricoul grupării din capitala Franţei, scrie cotidianul Le Parisien.

Ramos, în vârstă de 35 ani, s-a despărţit în vară de Real Madrid, club cu care a cucerit patru trofee ale Ligii Campionilor, semnând un acord pe două sezoane cu PSG.

Internaţionalul spaniol (180 de selecţii) nu a disputat încă niciun meci oficial, la patru luni de la sosirea sa pe Parc des Princes, din cauza problemelor medicale cu care s-a confruntat, iar responsabilii lui PSG iau acum în calcul varianta rezilierii contractului său.

"Încrederea pe care unii i-au acordat-o fundaşului în momentul semnării acestuia, sau chiar după accidentarea sa la gambă, câteva săptămâni mai târziu, nu mai este de nezdruncinat astăzi. Iar opţiunea rezilierii contractului său, deşi nu este pe ordinea de zi, nu mai este de domeniul science-fiction. PSG şi-a asumat faptul că ar fi putut greşi în alegerea sa", scrie Le Parisien.

După Sergio Ramos, Paris Saint-Germain a mai reuşit să dea o lovitură înaintea acestui sezon, obţinând semnătura starului argentinian Lionel Messi, căpitanul lui FC Barcelona, care se confruntă la rândul său cu probleme de adaptare la noua sa echipă, citează Agerpres.

Lionel Messi a precizat că motivul venirii sale la PSG este câştigarea Ligii Campionilor

Starul argentinian Lionel Messi a revenit asupra primelor sale săptămâni la Paris, la relaţia cu coechipierii săi şi la Ligue 1, afirmând în acelaşi timp că a venit la Paris Saint-Germain înainte de orice ca să câştige Liga Campionilor, într-un lung interviu acordat cotidianului catalan Sport, informează cotidianul L'Equipe.

În interviul publicat luni, Messi a abordat mai multe teme, între care o eventuală revenire la FC Barcelona, într-o zi, într-un rol tehnic. El a revenit, evident, asupra motivaţiei de a părăsi clubul său de suflet pentru a veni la Paris, în august, cu principalul obiectiv de a câştiga Liga Campionilor.

"Liga Campionilor a fost unul din principalele motive. Aşa cum am spus, voi încerca să continui să câştig trofee. Când am luat decizia de a veni la PSG, a fost pentru că este una din cele mai mari echipe şi pentru că îmi doresc să o fac să crească prin câştigarea Ligii Campionilor după atâtea încercări. Şi cred că nu suntem departe. În acest sezon, noi suntem unul din candidaţi. Toată lumea vorbeşte de PSG, din cauza efectivului său, dar mai sunt şi alte echipe bune care fac o treabă foarte bună, cum sunt Manchester United, City, Bayern, Liverpool, Atletico Madrid, Chelsea... Cel mai bun nu câştigă mereu, întrucât depinde de numeroase detalii sau de circumstanţe", a spus vedeta argentiniană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel