Surse: PSD votează anti-Roșia Montană, însă pune o condiție pentru PNL
PSD optează pentru respingerea, în comisia parlamentară specială, a proiectului propus de Guvern pentru exploatarea minieră de la Roşia Montană, susțin surse din USL citate de
Parlamentarii PSD urmează să voteze respingerea proiectului Roșia Montană în următoarea şedinţă a comisiei parlamentare, însă principala condiţie pusă liberalilor vizează semnarea în comun a unei noi legi ce ar viza exploatările miniere.
În şedinţa USL de vineri, liderii PSD şi PNL ar fi optat pentru respingerea proiectului Guvernului, în condiţiile în care va fi iniţiată o nouă lege care să reglementeze un cadru general asupra exploatărilor miniere. Discuţia a apărut în urma unor amendamente susţinute de PSD şi promovate în comisia specială, fără votul PNL însă, prin care era amendat proiectul Executivului.
Respingere în bloc
PNL a optat pentru adoptarea unui raport de respingere a iniţiativei guvernamentale, astfel că parlamentarii social-democați ar fi convenit să renunţe la amendamentele promovate şi să respingă în bloc proiectul iniţiat de Guvern, la prima şedinţă a comisiei. Aceștia le-au cerut însă reprezentanţilor PNL să semneze în comun un nou proiect de lege, care să stabilească un cadru general privind exploatările miniere.
Membrii PNL din comisia parlamentară specială s-au arătat deschişi la discuţii asupra unei noi iniţiative, însă au evitat un răspuns tranşant până la momentul discuţiilor asupra prevederilor unui astfel de act normativ, au mai menţionat sursele citate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News