PSD va contesta Legea Pensiilor la CCR, sindicatele vor să o atace în justiţie
Proaspăt adoptata Legea Pensiilor provoacă reacţii dure atât pe scena politică, cât şi printre sindicate. Joi, preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat pentru Mediafax, că formaţiunea sa va contesta Legea sistemului unitar de pensii publice la Curtea Constituţională, în termenul legal prevăzut înainte de promulgarea actului normativ.
Cel mai probabil acţiunea social- democraţilor ar urma să se concretizeze vineri, potrivit liderului PSD. El a susţine că, pe lângă atacul de neconstituţionalitate a Legii Pensiilor, social- democraţii vor formula şi o sesizare împotriva preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, sesizare care ar putea fi înaintată nu doar Biroului Permanent al Camerei, ci şi în justiţie.
"Strângem dosarul fraudelor Anastase. Nu este prima dată când votul în Camera Deputaţilor este fraudat. Aseară (miercuri seară - n.r.) Roberta Anastase a anunţat un vot de peste 170, în timp ce pe toate imaginile filmate de televiziuni se puteau număra cel mult 80 de deputaţi prezenţi în plen. (...)Va veni momentul când doamna Anastase va răspunde nu doar politic pentru aceste fraude, ci şi juridic", a declarat Ponta.
Proiectul legii pensiilor a fost adoptat, miercuri, de Camera Deputaţilor, cu 170 voturi "pentru", 2 "împotrivă" şi 3 abţineri, în absenţa reprezentanţilor PSD şi PNL, după o dezbatere maraton în care parlamentarii care susţin Guvernul au reuşit să îşi impună amendamentele dorite. Dezbaterile în plenul Camerei au durat circa 10 ore, timp în care deputaţii au luat şi două pauze de consultări.
Nici sindicatele nu stau degeaba. Vicepreşedintele "Cartel Alfa", Liviu Apostoiu, a declarat, tot joi, că sindicatele nu sunt de acord cu proiectul Legii pensiilor adoptat de Camera Deputaţilor şi vor cere preşedintelui să nu o promulge în această formă, în caz contar vor ataca legea în justiţie şi se vor adresa şi organismelor internaţionale.
Sindicaliştii nu sunt de acord cu prevederea privind creşterea vârstei de pensionare şi nici cu modul de calcul al punctului de pensie, respectiv în funcţie de inflaţie. Mai mult ei au mai cerut ca femeile care cresc copii să poată beneficia de o reducere a vârstei de pensionare şi să nu fie penalizate în perioada de creştere a copilului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News