Proiectele de investiții, cele de atragere a fondurilor europene și de creștere a consumului nu pot decât să bucure companiile străine, care sunt bine plasate pentru a capitaliza o relansare a acestor domenii.
Firmele occidentale, sunt, probabil, extrem de corecte în România, spre deosebire de corporațiile-mamă, implicate uneori în scandaluri de corupție de care la noi nici nu s-a pus problema. La fel de probabil, acestea sunt relaxate în ceea ce privește posibile abuzuri generate de o legislație imperfectă. Dimpotrivă, își doresc înăsprirea legislației.
Nu este exclus ca intervenția lor să fie întărită de unele tente naționaliste din discursul liderilor PSD.
Producția și companiile farma, afectate de programul PSD
De exemplu, Liviu Dragnea susține că vrea să crească încasările de la marii contribuabili. Aceștia, însă, sunt mai ales firme multinaționale, acuzate pe plan intern și comunitar că își transferă profiturile în paradisuri fiscale.
O altă măsură sectorială a PSD care a afectat marile companii multinaționale se referă la prețul medicamentelor (măsura îi afectează, în egală măsură, și pe producătorii locali, dar aceștia nu au ambasade la care să se plângă). Demersul PSD, care a început războiul cu companiile farma încă din 2009, afectează prețurile medicamentelor, nu doar în țară, ci are un impact european. În măsura în care alte țări stabilesc prețurile (controlate de stat) după un coș al celor mai mici prețuri din Europa, măsura PSD le afectează profitul de pe piețele mari, din Vest. Scăderea prețului la medicamente sub limita de suportabilitate ar putea genera fie o retragere din România, după investiții în reprezentare, birouri etc, fie asumarea riscului de a înregistra efecte în țările mari consumatoare.
Reacția ambasadelor, decisivă
Economistul Ionel Blănculescu, fost consilier guvernamental al lui Victor Ponta, a fost întrebat, de DCNews, dacă protestele AmCham, Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană și Camerei de Comerț și Industrie Franceză din România (CCIFER) ar putea fi motivate și de interesele de afaceri ale companiilor membre.
”Am participat la întâlnirea de la Palatul Parlamentului, pentru Legea Prevenției, la care au venit majoritatea reprezentanților din mediul de afaceri. Cu toții am constatat un discurs echilibrat al Guvernului, între măsurile pentru stimularea capiutalului autohton și internațional, ba chiar invitația la cooperare între capitalul autohton și cel străin. Nu cred că măsurile economice ale Guvernului PSD ar fi determinat aceste reacții negative. Camerele de Comerț sunt sensibile la aspectele care țin de legislația anti-corupție și intervin cu aceeași fermitate și atunci când reacția lor este îndreptățită, dar și în cazuri în care s-ar putea ca reacția lor să fie neîndereptățită. Mai degrabă, crede Ionel Blănculescu, poziția ambasadelor a contat, iar Camerele de comerț au venit pe această poziție”.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine