"Bună seara! Rezultatul votului din această seară, evident, nu-mi face plăcere. Va trebui să vedem unde am greșit, atât eu personal, toți membrii PSD, leadership-ul, cât și partidul ca entitate și să tragem concluzii. Avem suficient timp pentru analize, concluzii și măsuri. Nu trebuie să acționăm în grabă, dar nici să ascundem erorile sub preș. PSD rămâne cel mai mare și cel mai important partid al României, singura alternativă de stânga, social-democrată. Acesta este un capital uriaș, confirmat de cele 40% voturi de la turul 1, precum și de milioanele de voturi luate astăzi. Reprezintă o bază extraordinară, inclusiv pentru menținerea guvernului Ponta. Nu de alta, dar măcar ca să nu dăm puterea unui singur partid, cum au clamat tot timpul adversarii noștri. În aceste momente grele, pentru orice pesedist, vreau să muțumesc tuturor celor ce l-au votat astăzi pe Victor Ponta, dar și celorlalte milioane de români care au demonstrat un spirit civic remarcabil, participând la vot într-un număr extraordinar, dându-ne o lecție din care trebuie să tragem concluzii cu toții, învinșii și învingătorii! Doresc să-l felicit pe Victor Ponta, care personal a dus o campanie remarcabilă, cu un efort personal extraordinar și care, ca un adevărat om de stat, și-a recunoscut înfângerea și și-a felicitat contracandidatul învingător astăzi. Trebuie să-l felicit și pe Klaus Johannis, care dincolo de părerea mea personală, a obținut încrederea unei majorități a românilor, a câștigat alegerile prezidențiale și îi doresc să fie un președinte al tuturor românilor, să-și asume rolul de mediator și unificator, să-și îndeplinească, fără abuzuri, atribuțiile constituționale. În fond, poporul are întotdeauna dreptate, chiar și când nu suntem de acord cu opțiunea sa", este mesajul postat de Georgică Severin.
Atât premierul Victor Ponta, cât și vicepremierul Liviu Dragnea au declarat că nu vor renunța la guvernare.
ACL strigă DEMISIE
În schimb, latura ACL cere demisia Guvernului prin vocile lui Vasile Blaga și Ludovic Orban. "Îi cer demisia actualului premier Victor Ponta pentru modul execrabil în care a organizat alegerile. Despre restul discutăm de mâine", a spus Vasile Blaga.
"Victor Ponta iese din scenă într-un mod ruşinos, pe uşa din spate, provocând cea mai mare umilinţă care a fost vreodată provocată României. Să faci apel la forţele de ordine din alte ţări pentru a împidica cetăţenii români să-şi exercite dreptul de vot arată nu responsabilitate, nu dragoste de cetăţenii tăi, ci o ură viscerală faţă de aceşti oameni", a precizat Ludovic Orban, care a cerut și demisia lui Teodor Meleșcanu, recent numit în fruntea MAE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky