Conform consilierului local Alexandra Crivineanu, consilierii municipali 'nu mai au voie să meargă la departamentele de specialitate ale Primăriei'.
'Domnul Coliban, acel domn care se bătea cu pumnul în piept că 'deschide' primăria către fiecare braşovean, acel domn care era promotorul transparenţei şi al relaţiilor directe cu fiecare cetăţean în campania electorală, acel domn care era împotriva lacătelor pe orice fel de uşi şi porţi a ajuns să îngrădească şi să submineze autoritatea Consiliului Local Braşov, forul deliberativ al oraşului.
Practic, deşi interpelările noastre sunt depuse la registratură, în format scris, primarul doreşte monitorizarea noastră la fiecare pas, la fiecare dialog cu şefii departamentelor de specialitate din primărie, mai rău ca sistemul 'big brother', a declarat Crivineanu. Potrivit consilierului PSD, primarul a luat această măsură deoarece aleşii social-democraţi nu votează 'cum vrea şi când vrea 'stiloul' primarului'.
'Primăria Braşov şi oraşul acesta nu sunt pe persoană fizică, domnule primar şi nici ale unui singur partid! Sunt ale braşovenilor, iar noi, consilierii locali, suntem reprezentanţii acestora! Şi nu doar formal, ci faptic, rezolvând zilnic, împreună cu personalul de specialitate din Primărie, problemele cu care se confruntă aceştia', i-a transmis lidera consilierilor PSD primarului USR.
Problema limitării accesului consilierilor în incinta Primăriei a ridicat-o, joi, şi viceprimarul PNL Sebastian Rusu. 'Domnul Coliban este un tartor şi un dictator, faptul că a interzis angajaţilor din Primărie să stea de vorbă cu consilierii locali, că vrea să blocheze consilierii municipali să-şi facă treaba este grav. A interzis comunicarea şi până şi accesul va fi controlat, iar consilierii locali vor avea voie să intre numai în biroul de relaţii cu consilierii şi în biroul dânsului. (...)
Probabil că doar consilierii USR vor avea voie să meargă şi mai departe (...). Ce te deranjează, domnule Coliban? Că sunt consilieri locali ai PNL alături de mine care merg pe stradă, vorbesc cu cetăţenii, înregistrează solicitări? Ştiu că la USR asta nu este o practică, habar n-au să-şi facă audienţe, să umble pe zone, fiecare îşi face doar ceea ce are interes', a afirmat Sebastian Rusu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă