Data publicării:

PSD, război în justiție cu PNL. Chirieac: ASTA trebuie să înceteze!

Autor: Ema Apostu | Categorie: Politica
WhatsApp

PSD va depune o plângere penală pentru racolarea de primari din teritoriu făcută de PNL. Ce spune analistul politic Bogdan Chirieac despre decizia social-democraților. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Plângerea penală a PSD-ului este un simplu demers politic. Nu are treabă cu justiţia, cu DNA-ul. Probabil că DNA nici nu va da curs acestei plângeri penale. Este o problemă gravă, fundamentală, pe care niciunul dintre partidele mari nu s-a chinuit să o rezolve până acum şi, anume, această migrație în stânga, în drepta a primarilor şi nu numai. Probabil că este o chestiune de legislaţie, la modul la care un primar care face parte dintr-un partid politic, dacă doreşte să treacă la un alt partid politic, 6 luni sau 12 luni nu poate candida. În felul acesta, oprești această vânzare de primari la tarabă, care se întâmplă de 30 de ani în România.

Când un partid e mai bine plasat, atunci primarul din alt partid, care întruneşte sufragiile oraşului sau localităţii unde candidează, trece şi el la partidul respectiv pentru a mai primi fonduri să îşi facă lucrările de acolo. Nici asta nu e în regulă şi nimeni nu vrea să rezolve: faptul că banii de investiții se alocă adesea în funcţie de culoarea politică a primarului. Şi asta trebuie să înceteze. Demersul PSD de a opri migraţia primarilor este o idee bună, dar nu are nimic de-a face cu penalul. DNA-ul nu va interveni, nu va aresta pe nimeni pentru că ar fi stupid să fie aşa", a spus analistul politic Bogdan Chirieac, la Antena 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel