UPDATE: Hunor: AICI ne-am blocat. Era discuția să fiu și eu premier/ Negocieri acum PNL - PSD - UDMR
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Foto Crișan Andreescu
Foto Crișan Andreescu
Rareș Bogdan afirma că PNL nu renunță la Justiție. Florin Cîțu nu ar fi renunțat la Finanțe. Ambele cruciale pentru PNL, aceste două puncte majore pe agenda negocierilor PNL, PSD, UDMR sunt și primele care vor fi luate în discuție astăzi de liderii celor trei formațiuni. 

UPDATE: ”Este o soluție (premier prin rotație- n.r), nu am încercat niciodată. Se poate încerca, nu spun că este o soluție bizară. Aici ne-am blocat. PNL nu acceptă ca PSD să vină cu propunere de premier, PSD nu acceptă PNL cu propunere de premier. Ambele partide vor să fie desemnat premier președintele partidului. S-a propus să fie o rotație în trei, se poate și premier independent. Era discuția să fiu și eu. Nu contează câte luni. Dacă începe UDMR, ceilalți sunt salvați pentru că după acea poate să vină și PNL și PSD. Problema este cine începe. Nu știu cine ar putea să fie premier independent. Depinde de personalitatea premierului”, spune la digi24.ro, Kelemen Hunor, conform Mediafax. 

El admite că se poate guverna și cu un premier independent, ”dar va fi foarte greu”.

”Nu știu cine ar accepta o astfel de variantă. Au fost creionate câteva alternative. Trebuie să mergem la președinte pentru că el desemnează. Deocamdată nu există o înțelegere pe acest subiect. Nu o să ne împiedicăm de persoana premierului”, adaugă liderul UDMR.

Kelemen Hunor afirmă că niciun partid ”nu își permite să facă o altă desemnare decât președintele partidului”, după cum a scris și dcnews AICI.

”Eu nu cred că mă va desemna președintele Iohannis, deci pot să fiu destul de relaxat. În interiorul UDMR nu există o competiție pentru putere. La celelalte partide s-ar putea să apară foarte repede”, mai spune Kelemen.

---- 

La ora 10:00, încep negocierile. Primul punct pe agendă: Economie-Finanțe. Două ore are atribuit în program acest prim-punct. La ora 12:00, Justiția va fi luată în discuție. 

”Singurul minister pentru care mă voi bate să fie la PNL este Ministerul Justiției” spunea Rareș Bogdan, în vreme ce Florin Cîțu afirma că ”e crucial ca Ministerul Finanțelor să fie condus de un liberal”

Premierul ar dori să-l dea și unii, și alții, dar aruncă responsabilitatea la președintele Klaus Iohannis, acel președinte care spunea că reușita primului său mandat la Palatul Cotroceni a fost că a scăpat România de PSD. 

Discuțiile continuă la ora 14:00 pe Apărare, Externe şi Interne. De la ora 15:00, vor discuta despre Dezvoltare, Fonduri Europene şi Transporturi. Agenda continuă de la ora 16:00 cu discuțiile pe Agricultură şi Mediu, iar de la ora 17:00 pe Energie.

Discuțiile pe Muncă, Educație și Sănătate vor avea loc joi. Negocierile ar urma să aibă loc la Vila Lac, conform Agerpres.

Condiția PNL, invocată de Cîțu: Fără noi taxe

În urma primei discuții, după ce PNL a luat decizia de a merge mai departe cu PSD, Florin Cîțu afirma: ”Discuţiile pe programul de guvernare încep mâine. Dar, de principiu, PNL a comunicat şi aseară care sunt elementele importante pentru noi şi, aici, lăsând la o parte cota unică sau alt tip de impozitare, nu vom creşte taxe în perioada următoare. Este ceea ce noi susţinem. 

Ar urma să crească și numărul de ministere, la cel mult 20. ”Nu am discutat despre ministere sau despre funcţia de premier. Am discutat despre programul de guvernare şi un calendar pentru zilele următoare. Încercăm să avem cât mai repede un Guvern stabil. (...) Este o discuţie pentru extinderea numărului de ministere (...) până la maximum 20", mai afirma Cîţu.

Program de guvernare cu măsuri pe termen scurt și mediu

”Am vorbit foarte mult pe structurarea programului de guvernare, vom începe mâine discuţiile pe fiecare capitol în parte. Din punctul nostru de vedere, programul de guvernare ar trebui cumva conceput cu măsuri pe termen scurt şi cu măsuri pe termen mediu (...) pentru creşterea nivelului de trai până în martie şi depăşirea iernii, fiindcă toţi românii sunt afectaţi de criza energetică şi de pandemie şi, pe urmă, restul de program de guvernare până la finele anului 2024", a explicat și Marcel Ciolacu, președinde al PSD. 

Votul în Parlament, în 18 noiembrie? 


”Am propus un calendar pentru a ajunge în Parlament, în cazul în care ne vom înţelege. Noi credem că pe 17 - 18 noiembrie se poate da un vot - prima dată audieri în comisii pe 17 noiembrie şi pe 18 vot în Parlament. Am format echipele pentru negocierea Guvernului, pe capitole, am format o echipă pentru a discuta cadrul de funcţionare a coaliţiei - acordul politic - şi ne apucăm de discutat fiecare propoziţie, fiecare capitol. Eu sper că pe 18 noiembrie vom avea Guvern votat în Parlament şi se poate merge înainte pentru următorii trei ani. (...) Mâine dimineaţă încep discuţiile pe programul de guvernare, pe fiecare capitol separat", a declarat liderul UDMR, Kelemen Hunor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel