PSD, PNL și UDMR, negocieri NOU GUVERN. Laura Vicol: Noi nu suntem USR să lansăm șopârle
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Discuțiile dintre PSD, PNL și UDMR sunt departe de a se fi încheiat. Laura Vicol, deputat al Partidului Social Democrat, a spus, vineri seară, în exclusivitate pentru DCNews, „dacă toată lumea este serioasă în aceste discuții, și nu doar PSD, vom ajunge la un rezultat bun pentru români”.

„În condițiile unor negocieri în desfășurare, nu cred că ar fi corect să dau nume de ministere. Negocierile nu se poartă prin presă, ci față în față”, a spus Laura Vicol, întrebată care ar fi, din punctul ei de vedere, cele trei ministere care ar trebui neapărat să revină PSD. 

„Cred că este un moment în care trebuie să fim cu toții serioși. Noi nu suntem USR să lansăm șopârle”, a mai zis Laura Vicol.

„Ce pot spune însă în mod cert este că interesul nostru se îndreaptă deopotrivă către zona socială și către cea economică, pentru ca, în final, să fim siguri că se poate asigura un echilibru în ceea ce înseamnă politici guvernamentale. Mai pe românește - avem nevoie de o economie puternică, dar și de politici sociale”, a subliniat Laura Vicol.

„Dacă toată lumea este serioasă în aceste discuții, și nu doar PSD, vom ajunge la un rezultat bun pentru români, căci, în final, asta este tot ceea ce contează”, a concluzionat Laura Vicol.

Noi discuții între PNL, PSD şi UDMR. Ce se întâmplă cu funcția de premier

Reprezentanţii PNL, PSD şi UDMR vor discuta, sâmbătă, 13 noiembrie, despre punctele din programul de guvernare la care nu s-a ajuns la o concluzie favorabilă până acum, a declarat liderul liberalilor, Florin Cîţu.

„Ne-am înţeles pe foarte multe. Asta înseamnă doar că trebuie să mai discutăm. Mâine (n.r. sâmbătă), cred că vom avea discuţii, din nou, pe aceste sectoare unde nu am avut încă o concluzie favorabilă. Ne întâlnim mâine şi vom găsi şi concluziile”, a anunțat Florin Cîţu, vineri, la sediul PNL, întrebat despre neînţelegerile cu PSD legate de mai multe puncte din programul de guvernare.

Întrebat dacă sâmbătă se va discuta şi cu privire la funcția de premier, Florin Cîţu a spus: „Luaţi-le pe rând!”

Liderul PNL a precizat că şedinţa BPN va fi convocată atunci când va fi găsită o soluţie.

De asemenea, întrebat dacă luni este posibil să existe o discuţie între liderii PNL, PSD şi UDMR pentru a conveni premierul, dar şi un dialog cu preşedintele, Florin Cîţu a răspuns: „Tot ce este posibil”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel