Data publicării:
PSD+PNL, împreună la prezidențiale?! Rareș Bogdan, în culmea fericirii: Scorul acesta ne permite să ne gândim la un proiect
Rareș Bogdan a făcut declarații, după rezultatele EXIT-POLL la alegerile locale și europarlamentare.
Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, a fost invitat, duminică seara, la B1TV, unde a făcut declarații despre rezultatele obținute în alegerile locale și europarlamentare.
„Este un scor care e dublu față de estimările de vot politic din urmă cu un an. Le mulțumesc românilor, activiștilor și militanților liberali și celor peste 2,3 milioane de români care au pus ștampila pe PNL. Este practic același număr de votanți pe care i-am avut în urmă cu cinci ani, când am câștigat alegerile europarlamentare.
Mi se pare un scor extraordinar și îi rog pe toți colegii mei să păzească voturile. Scorul pe care PNL îl are este unul extraordinar. E foarte posibil ca scorul PNL să mai crească puțin“, a precizat, la B1TV, Rareș Bogdan.
„Bucureștiul a rămas de dreapta, ceea ce este un lucru important în perspectiva alegerilor prezidențiale. Partidul Național Liberal sper să-și poată păstra cât mai multe consilii județene. Sper să putem câștiga și alte 2-3 consilii pe lângă fiefurile tradiționale“, a mai zis Rareș Bogdan.
Întrebat despre un proiect comun cu PSD la alegerile parlamentare și prezidențiale, Rareș Bogdan a zis:
„Este prea devreme să ne exprimăm. Vom avea marți prima ședință de coaliție post-alegeri. Nu pot să spun acum ce se va întâmpla, pot să spun doar că PNL a luat un scor excepțional în acest moment.
Eu cred că scorul acesta ne permite să ne gândim la un proiect în care PNL să meargă prin noi înșine către alegerile prezidențiale“, a spus Rareș Bogdan.
„România a spus nu extremismului“, a mai zis Rareș Bogdan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News