PSD nu va participa la întâlnirea de la Cotroceni
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
victo-ponta
victo-ponta

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la Galaţi, că partidul său nu va participa la consultările iniţiate de către şeful statului pentru luni, la Cotroceni, întrucât Traian Băsescu nu mai poate fi considerat preşedinte al României, ci doar al PDL.

"Dacă domnul Băsescu are nevoie să mărească corul de aplaudaci şi de ţuţări pe care îi cheamă de obicei acolo, cu Boc şi toţi ceilalţi, noi nu suntem interesaţi să ne înscriem în acest cor. Dacă vrea să vorbească serios cu noi, aşa cum a făcut în alte dăţi, mai de mult, când era încă preşedintele României, ne poate chema separat, venim pregătiţi şi avem ce spune. Din păcate, de destul timp, Traian Băsescu nu mai este preşedintele României, este doar preşedintele PDL, iar noi cu preşedintele PDL nu participăm la nicio discuţie", a declarat Victor Ponta, într-o conferinţă de presă la Galaţi.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Moldovan, a declarat, joi, că social-democraţii vor decide la şedinţa BPN de luni dacă vor participa la consultările iniţiate de preşedintele Traian Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a invitat partidele parlamentare la consultări, luni, la ora 15.00, fiind propuse ca teme de discuţie perspectivele economice şi sociale pe următorii doi ani, aderarea la Spaţiul Schengen şi priorităţile legislative ale sfârşitului acestui an.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel