Data publicării:
PSD, analiză după alegeri. Dăncilă: PNL şi USR nu au câştigat, noi am pierdut
Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a anunţat că rezultatul alegerilor din 26 mai nu este meritul opoziţiei, ba din contră, astfel că va porni o analiză pentru a vedea unde s-a greşit şi ce se poate face pentru a creşte din nou scorul partidului.
"Cred că este important să vorbim şi de partea politică şi să vedem în acest moment al realităţii care sunt greşelile care s-au făcut, care sunt greşelile locale, care sunt greşelile la nivel naţional. Cred că acest lucru este important pentru noi toţi, este important pentru organizaţia PSD din fiecare comunitate, din judeţul Bistriţa-Năsăud, este important pentru noi, la nivel naţional, pentru că un lucru este clar: USR şi PNL nu au câştigat alegerile, Partidul Social Democrat a pierdut alegerile. Şi, pentru a putea duce Partidul Social Democrat spre victorie, trebuie să vedem unde am greşit, cum putem repara aceste greşeli, să învăţăm din greşelile făcute şi împreună să găsim drumul pentru a merge mai departe", a afirmat Dăncilă, la conferinţa de alegeri a PSD Bistriţa-Năsăud.
Primarii, legătură mai strânsă cu cetăţenii
Ea a spus că nu doreşte să sancţioneze pe cineva, menţionând, însă, că poate primarii nu au ţinut atât de mult legătura cu cetăţenii.
"Nu am venit în judeţ ca să cert pe cineva, să sancţionez pe cineva, pentru că nu aceasta este soluţia pe care o vedem acum pentru Partidul Social Democrat, dar eu cred că fiecare trebuie să ne gândim la acest lucru. Oare mulţi dintre primarii de aici, pe care îi apreciez foarte mult, oameni gospodari, oameni implicaţi, oameni care luptă pentru proiectele cu care au venit în faţa cetăţenilor, poate nu au mai ţinut atât de mult legătura cu cetăţenii, preocupaţi de investiţiile din localitate, poate nu am comunicat atât de bine, poate ceea ce am comunicat noi nu se plia pe ceea ce îşi doreau cetăţenii să audă, poate temele noastre nu au fost cele care erau aşteptate de cetăţeni, poate nu am venit destul de des în mijlocul cetăţenilor, poate în această campanie electorală nu am avut un program de campanie mult mai dinamic şi atunci rezultatul a fost unul care ne-a dezamagit, ştiu că v-a dezamăgit şi pe dumneavoastră, la nivel judeţean, ne-a dezamagit şi pe noi, la nivel naţional", a transmis Dăncilă.
Cine nu face treabă, pleacă acasă
Ea a adăugat că miniştrii care nu se vor ţine de cuvânt în privinţa proiectelor vor pleca acasă.
"Apreciez faptul că aţi trecut în revistă proiectele. Am ascultat cu mare atenţie şi ce a spus Daniel Suciu, ce a spus şi Răzvan Cuc. Cu siguranţă, dacă nu se vor ţine de cuvânt, vor pleca acasă. Deci eu cred că trebuie să dăm dovadă de seriozitate şi nu trebuie să vorbim despre ce vrem să facem peste doi ani, peste trei ani, (...) peste patru ani - oamenii s-au săturat să aştepte - ci despre ce facem mâine, poimâine, într-o lună. ( ...) Trebuie să vedem cum îmbunătăţim comunicarea, pentru că cred că nu am comunicat bine. (...) Politica este o muncă de echipă, cred în această echipă, cred în fiecare membru al acestei echipe, cred că această echipă trebuie să devină din ce în ce mai puternică şi din ce în ce mai mare, iar cei care nu cred în noi să ne lase în pace şi să mergem pe drumul nostru, pentru că ştim ce avem de făcut', a susţinut Viorica Dăncilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News