Data actualizării:
Data publicării:

PSD: Îi solicităm președintelui Iohannis să nu-i mai mintă pe români!

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Politica
WhatsApp
Mihai Fifor
Mihai Fifor

PSD consideră că atacul de astăzi al președintelui Iohannis privind evoluțiile economice din timpul prezentei guvernări sunt pur demagogice și demonstrează carențele domniei sale în domeniul economic.

Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Mihai Fifor, consideră că președintele se plasează în totală contradicție cu realitatea și chiar cu propriile sale acuzații.

„Susțineți că economia este în „dezastru", în condițiile în care, chiar pe primul trimestru din 2019, România a fost pe locul doi în Uniunea Europeană la creșterea economică. Spuneți că am avut creștere pe consum, adică pe faptul că românii au avut mai mulți bani să cumpere mai multe bunuri și servicii. Dar în același timp acuzați că în ciuda majorărilor de pensii și salarii românii pot cumpăra mai puțin decât înainte, pentru că veniturile lor ar fi fost lovite de inflație. Hotărâți-vă, domnule președinte! Ori majorările s-au topit în inflație și atunci nu creștem pe consum, ori creștem pe consum iar atunci puterea de cumpărare a românilor a crescut în Guvernarea PSD", a declarat purtătorul de cuvânt al PSD.

Totodată, acesta a subliniat că, deși se arată preocupat de inflație, președintele Iohannis cere abrogarea OUG 114, care prevede plafonarea prețurilor la gaze și energie electrică, două din principalele cauze ale inflației de anul trecut. Senatorul PSD a arătat că președintele este contrazis de realitate și în ceea ce privește acuzațiile acestuia că măsurile PSD ar fi afectat mediul de afaceri.

„Atacați fără nicio bază Guvernul că ar fi afectat mediul de afaceri, în condițiile în care, în 2018, multe companii din România au raportat cele mai mari profituri din toate timpurile, începând de la industria auto, sectorul bancar și până la domeniul energiei sau al comerțului cu amănuntul. Cum au fost afectați investitorii străini dacă, în guvernarea noastră media anuală a investițiilor străine directe a fost de 5 miliarde euro, adică dublă față de perioada guvernării PNL, când media anuală a investițiilor străine directe a fost de doar 2,4 miliarde?", a mai spus Mihai Fifor.

Solicitare către Klaus Iohannis

Purtătorul de cuvânt al PSD i-a mai solicitat președintelui să nu mai facă afirmații mincinoase în ceea ce privește „creșterea pe datorie" a economiei.

„Îi solicităm președintelui Iohannis să nu-i mai mintă pe români! Economia națională nu crește pe datorie! Încetați cu această minciună, domnule președinte! Datoria guvernamentală a scăzut în cei doi ani și jumătate de guvernare PSD de la 37,3% din PIB în 2016 la numai 34,9% din PIB în primul trimestru al acestui an. Iar dacă excludem rezerva financiară din Trezorerie, România are a patra cea mai mică datorie guvernamentală în PIB din Uniunea Europeană. Deci, nu mai mințiți domnule președinte!", a subliniat Fifor care a mai arătat că inclusiv în ceea ce privește cheltuielile cu dobânzile aferente datoriei guvernamentale au scăzut semnificativ în guvernarea PSD.

„Domnule președinte, faceți comparația cu „Guvernul dvs."! Astăzi România plătește dobânzi cu 200 de milioane lei mai mici comparativ cu Guvernul Cioloș pe care l-ați girat personal. Iar raportat la PIB, în 2018, am avut cel mai scăzut nivel al cheltuielilor cu dobânzile din ultimii 10 ani!", a punctat Mihai Fifor, care i-a cerut președintelui ca în loc să îi acuze pe alții, să își prezinte propriul raport de activitate după cei aproape 5 ani de mandat.

„Nu ați făcut nimic pentru români. Nu aveți niciun proiect notabil pentru România. Au trecut 5 ani degeaba. NIMIC este titlul raportului dvs. de activitate!", a concluzionat Mihai Fifor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel