
Astăzi, 3 octombrie a.c., un angajat din cadrul S.D.E.E Muntenia Nord- Sucursala Brăila, a sesizat ofițerul de serviciu al Politiei Municipiului Brăila cu privire la faptul că în urma unor verificări, efectuate pe raza municipiului, ar fi identificat un contor branșat ilegal, aflat sub tensiune.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar la adresa indicată nu au fost identificate persoane, în continuare efectuându-se cercetări în vederea identificării proprietarilor imobilului și stabilirii cu exactitate a situației de fapt.
Conform unor surse, se pare că imobilul, situat pe strada Dianei din municipiul Brăila, ar aparține fostului secretar de stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Cătălin Boboc, fost senator în perioada 2012-2016 și fost președinte al PNL Brăila.
”În cauză a fost întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, conform Legii nr. 123/2012 a energiei electrice și gazelor naturale.” au transmis reprezentanții IPJ Brăila, conform probr.ro.
Cătălin Boboc neagă informațiile
„Vreau să fac o precizare cu privire la presupuse acuzații care mi se aduc astăzi, în presă, cel mai probabil pe seama unei rivalități politice. Acuzațiile sunt false, nu este vorba de niciun furt!
Menționez că la imobilul de pe strada menționată, la care locuiește mama mea, am documente care pot dovedi asta și pe care le și atașez. Mai exact, iată avizul tehnic de racordare la rețeaua de energie electrică!“, a scris Cătălin Boboc pe Facebook.
Radu Oprea cere clarificări din partea PNL
Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, a intervenit, la rândul său, în această problemă, după ce Cătălin Boboc a acuzat rivalități politice:
„În legătură cu cercetarea penală pentru furt de energie demarată împotriva liberalului Cătălin Boboc, așteptăm ca PNL să își clarifice cât mai repede poziția în această chestiune. În contextul crizei energetice, în care cetățenii mizează pe măsuri de protecție din partea Guvernului, un astfel de caz poate afecta serios credibilitatea Coaliției, din care face parte și PSD. Ne așteptăm, așadar, ca până când autoritățile vor ajunge la o concluzie în acest dosar, cei din PNL să se delimiteze de suspiciunile care planează asupra colegului lor de partid“, a scris, pe Facebook, Radu Oprea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cât a ajuns să fie prețul cerut pentru o garsonieră în Buzău. Clujul rămâne în urmă în acest ritm
- Zodia sfătuită să ia decizii pe plan profesional în această săptămână. Daniela Simulescu: Luați inițiativă și se vor întâmpla lucruri / video
- Topul țărilor unde sunt plecați românii. Ce spun datele recensământului privind mobilitatea populației
- Răspunsul unui parlamentar USR pentru un român care i-a zis: „Pe vremea lui Ceaușescu era mai bine. Aveam fabrici și uzine. Acum nu mai avem nimic”
- BANCUL ZILEI: Surpriza unui pescar...
- Horoscop 3 octombrie 2023. Lilith intră în Fecioară / Previziuni tari pentru zodii / video
- Magistrații ar putea băga statul în faliment. Chirieac, către Zetea: Convocați referendum!
- Horoscop 2-8 octombrie. Zodia care va avea parte de o săptămână excelentă / video
- Zodia care va pierde mulți bani. Daniela Simulescu: Apar cheltuieli mari, încercați să vă limitați / video
- Redactorul şef GSP, forţat să plece. Ciutacu: Dacă Tolontan avea caracter, demisiona din solidaritate. Ce face, subminează capitalismul din interior?