Data publicării:

PSD Bistriţa dă meditaţii picaţilor la BAC sau poate încearcă doar să atragă voturile tinerilor

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
12
12

Cunoscând importanţa educaţiei, femeile din Partidul Social Democrat s-au hotărât să vină în ajutorul elevilor care nu au promovat Bacalaureatul. Astfel, zilnic, la sediul partidului se organizează meditaţii la diferite materii. Astăzi, în prima zi nu s-a prezentat nimeni, însă pesedistii sunt încrezători.

Deşi lăudabil, demersul doamnelor din PSD poate fi interpretat ca un act de imagine dacă nu chiar ca o măsură de campanie electorală, având în vedere că în 2012 vor avea loc alegeri locale şi parlamentare, iar absolvenţii de liceu de astăzi au drept de vot.

Iniţiativa aparţine Adrianei Doina Pană, fost secretar de stat în Ministerul Educaţiei, liderul Organizaţiei de Femei a PSD Bistriţa.

Elevii care nu au promovat la Bacalaureat şi nu au nici bani ca să-şi plătească un profesor, pot beneficia de meditaţii gratuite.

Membrii Organizaţiei Judeţene a Femeilor din cadrul Partidului Social Democrat Bistriţa-Năsăud vin în ajutorul acestor elevi.

Astfel, de luni până joi, în fiecare zi se organizează meditaţii.

Luni, de la 09.00 - 11.00 se organizează cursuri de Limbă şi Literatură Romană, marţi şi joi, de la 18.00 - 20.00, cursuri de fizică iar miercuri de la 09.00 - 11.00, cursuri de matematică.

"Avand în vedere situaţia dificilă prin care trec foarte mult absolvenţi de liceu, că urmare a rezultatelor examenului de bacalaureat din acest an, Organizaţia de Femei a Partidului Social Democrat vine în sprijinul absolvenţilor şi familiilor acestora, mai ales în această perioadă foarte grea din punct de vedere financiar. Cunoscând foarte bine importanţa unei pregătiri aprofundate şi temeinice pentru acest examen crucial pentru viaţa oricărui tânăr, organizăm, începând cu data de luni, 18.07.11, pregătiri gratuite pentru sesiunea de toamnă a bacalaureatului, la sediul PSD din Strada Gheorghe Şincai, Nr. 5, Bistrita” explică reprezentanţii OJF PSD.

În prima zi, nu s-a prezentat nici un elev, fiind înscrişi doar copiii membrilor PSD, care sunt prinşi în alte activităţi.

În Bistriţa-Năsăud, au promovat examenul de bacalaureat 43,17 la sută dintre candidaţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel