Data publicării:

PSD - PNL, scandal în Vrancea: Mint cu neruşinare!

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Politica
WhatsApp

"PNL minte cu nerușinare când afirmă că în 2018 județul Vrancea s-a situat pe ultimul loc în ceea ce privește salariul mediu, cu o valoare a acestuia de sub 2.000 lei", transmite PSD Vrancea.

"Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică, anul trecut salariul mediu în județul Vrancea a fost de 2.128 lei, mai mare față de județele: Vaslui (2.118 lei), Bistrița-Năsăud (2.098 lei), Neamț (2.071 lei) și Suceava (2.055 lei). De asemenea, în județele Brăila (2.161 lei), Teleorman (2.162 lei), Buzău (2.164 lei) și Bihor (2.164 lei) salariul mediu net în 2018 a fost apropiat de cel din Vrancea. Totodată, datele statistice arată că salariul mediu net a continuat să crească în Vrancea și în 2019, ajungand in luna aprilie la 2.439 lei. Așadar, salariul mediu net a crescut cu 468 lei în perioada ianuarie 2018 - aprilie 2019, respectiv de la 1.971 lei la 2.439 lei.

O privire de ansamblu privind starea economica a județului Vrancea arată faptul că șomajul în județul Vrancea este sub media națională. Astfel, în Vrancea, în 2018 au fost înregistrați 5.520 șomeri, rata șomajului fiind sub 5%, în timp ce în Suceava sau în Neamț numărul șomerilor a fost de aproximativ 12.000 persoane, rata șomajului fiind peste 5%, în Buzău au fost înregistrați un număr de 13.061 șomeri, cu o rată a șomajului de peste 7%, iar în Dolj numărul șomerilor a fost, în 2018, de 20.942 persoane, rata șomajului fiind de peste 7,4%", transmite PSD Vrancea.

"Ipocrizie a PNL"

"Ceea ce este cu adevărat revoltător și scoate în evidență ipocrizia PNL este faptul că mai mulți liberali sunt acționari în cadrul unor companii unde majoritatea angajaților au salariul minim pe economie, adică sub 2.000 lei/lună. Credem că atunci când au facut declarația politică privind salariile din Vrancea, liberalii au făcut o analiză bazată exclusiv pe datele statistice din cadrul companiilor domniilor lor. Avem 100% convingerea că și dacă ar fi consultat datele statistice ale INS nu ar fi avut cum să le înțeleagă, acestea fiind prezentate sub forma unui tabel în Excel", se arată în comunicatul PSD Vrancea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel