PSD - ALDE, parlamentari. Suciu: Se încearcă tot felul de lucruri
Majoritatea parlamentară rămâne PSD - ALDE, a afirmat miercuri liderul deputaţilor social-democraţi, Daniel Suciu, în contextul plecării din partid a trei parlamentari.
"Au plecat din grupul parlamentar. Eu zic să nu ne grăbim. Se încearcă tot felul de lucruri. Majoritatea parlamentară rămâne PSD - ALDE", a spus Suciu la Parlament. De asemenea, Suciu a infirmat informaţia potrivit căreia el ar fi demisionat din partid. "E o prostie", a replicat Suciu. Trei parlamentari au anunţat, miercuri, că demisionează din PSD, în semn de protest faţă de "modul autocrat în care este condus în ultima vreme partidul". Aceştia sunt Emanuel-Gabriel Botnariu, senator de Ilfov, şi deputaţii de Ilfov - Corina-Alexandra Bogaciu şi Constantin-Cătălin Zamfira.
Cum şi-au motivat cei trei parlamentari gestul
"Am recurs la acest gest ultimativ în semn de protest faţă de modul autocrat în care este condus în ultima vreme partidul, toţi cei care nu sunt de acord cu deciziile luate de actualul preşedinte fiind linşaţi mediatic şi excluşi. În această logică se înscrie atitudinea vindicativă a preşedintelui Dragnea, care a lansat prin interpuşi informaţia că doamna Gabriela Firea, lider ales în unanimitate al organizaţiei Ilfov a PSD, urmează să fie înlocuită de la conducerea filialelor Bucureşti şi Ilfov, după care chiar exclusă din partid, pentru simplul fapt că a cutezat să tragă un semnal de alarmă cu privire la faptul că partidul se îndepărtează din ce în ce mai mult de agenda reală a cetăţeanului.
Mai mult, preşedintele Dragnea a declanşat o amplă campanie de intimidare a primarilor de sector şi a consilierilor generali, având ca scop izolarea politică a Gabrielei Firea şi punerea acesteia în situaţia de a nu-şi mai putea exercita eficient mandatul încredinţat de bucureşteni", au precizat cei trei parlamentari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News