Data actualizării:
Data publicării:

Provocările spitalelor mici. Prof. dr. Eduard Apetrei și Constantin Poiană, la Academia de Sănătate

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp

Constantin Poiană, managerul Spitalului Prof. Dr. Eduard Apetrei din Buhuși, și prof. dr. Eduard Apetrei sunt invitații zilei la interviurile DC Medical și DC News, în emisiunea Academia de Sănătate. 

Constantin Poiană, managerul Spitalului Prof. Dr. Eduard Apetrei din Buhuși, și prof. dr. Eduard Apetrei sunt invitații zilei la interviurile DC Medical și DC News, în emisiunea Academia de Sănătate.

Spitalul orașului Buhuși, aflat pe lista "neagră" a spitalelor ce urmau a fi desființate, a ajuns astăzi o unitate sanitară reprezentativă pentru nord-estul țării, unde merg inclusiv pacienți de la Iași sau Piatra Neamț.

Dacă multe spitale din orașele mici se plâng de lipsa dotărilor și mai ales a personalului de specialitate, la Buhuși au venit medici din toată țara, acoperind majoritatea specialităților medicale și toate liniile de gardă. Cum a reușit managerul Constantin Poiană să atragă tinerii medici în localitate și să aducă la zi infrastructura fostului spital ”orășenesc”, la Academia de Sănătate.

Alături de jurnalistul Val Vâlcu și acad. prof. dr. Irinel Popescu, dr. Constantin Poiană, managerul Spitalului Prof. Dr. Eduard Apetrei din Buhuși, și prof. dr. Eduard Apetrei ne vor vorbi despre:

- Spitalul "Prof. Dr. Eduard Apetrei" din Buhuși, de la amenințarea cu închiderea la performanță

- manifestările științifice care au avut loc la unitatea medicală

- care este cheia succesului spitalelor mici

- cum a renăscut unitatea medicală

- confruntările cu care se confruntă spitalele mici

- planuri de viitor

- importanța spitalelor mici în sistemul național de sănătate

- colaborarea cu autoritățile locale

- de ce vor medicii să lucreze la Buhuși

- spitalele mari ne întreabă: aveți locuri libere? 

- cum se poate face performanță în sistemul medical

- când se ia decizia privind transferul pacienților la alte spitale

- presiuni sau rugăminți pentru managerul de spital

- fără recompensarea medicilor nu va funcționa sistemul de telemedicină

- recuperare medicală robotică, posibilă la Buhuși

"Astăzi abordăm un subiect special. E vorba de un spital, nu din categoria celor mari cu care ne-am obișnuit de-a lungul timpului, dar din categoria celor foarte dinamice și cu multe realizări. Este vorba de Spitalul Prof. Dr. Eduard Apetrei din Buhuși. Purtăm această discuție cu managerul spitalului, dar și cu cel căruia îi poartă numele spitalul, cu dl. prof. Eduard Apetrei", a spus acad. prof. dr. Irinel Popescu, medic primar Chirurgie generală, Doctor în Științe Medicale, realizatorul emisiunii Academia de Sănătate de la DC MEDICAL.

Emisiunea va fi difuzată joi, 5 septembrie, ora 18:00, pe DC News TV, Youtube DC News și paginile de Facebook DC Medical și DC News. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel