Data publicării:

Provocarea lui Iohannis

Autor: Sorin Roşca Stănescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ciudat. Victor Ponta, un personaj atat de dispus sa intre in dialog, sa raspunda prompt tuturor provocarilor, intarziere sa consimta la oferta facuta de Klaus Iohannis. 

Candidatul ACL, presedintele marelui Partid National Liberal, si-a exprimat disponibilitatea de a dezbate, in direct, cu principalul sau contracandidat marile teme care framanta Romania. Marile provocari. Si s-a ales cu o suspecta tacere. Oare ce se intampla?

Impotriva domnului Klaus Iohannis, propaganda neagra a PSD a lansat nenumarate atacuri. Unul dintre acestea se refera la faptul ca Iohannis este mai putin dispus la palavrageala decat alti candidati cu care ne-am obisnuit. Ca vorbeste putin. PSD-istii spun ca vorbeste prea putin. Pana si Traian Basescu afirma ca nu-l cunoaste suficient de bine pe Iohannis. Si iata ca, acum, cand acesta pune o oferta pe masa, si anume aceea de a dezbate in fata cetatenilor tarii marile probleme ale Romaniei, precum si solutiile de a impinge aceasta tara mai departe, cu domnul Victor Ponta, acesta din urma tace. Oferta s-a transformat astfel, fara voia lui Iohannis, intr-o provocare.

Oare de ce tace Victor Ponta? Care este motivul care il opreste sa dea curs invitatiei lui Iohannis? De ce nu l-am auzit, pana la ora redactarii acestui editorial, spunand, pur si simplu, ca accepta si ca de abia asteapta sa de confrunte, in direct, cu Iohannis, pentru a-l spulbera? Pentru ca, nu-i asa, candidatul ACL nu prea stie sa vorbeasca. Ce il impiedica pe Victor Ponta sa ridice manusa?

Un mic detaliu. Si anume ca el, Victor Ponta, se afla la guvernare. Conduce, chiar in calitate de premier, un guvern care, de acum, are un trecut de doi ani. In aceasta calitate se face responsabil de o serie intreaga de esecuri. In esenta, Guvernul Ponta nu a facut investitii, iar consecinta a fost ca la buget nu avem o valoare adaugata. Nu se vede un castig. In al doilea rand, nu avem mai multe locuri de munca. Dimpotriva, in ultimul an, numarul locurilor de munca a scazut. Romania a intrat in recesiune tehnica, pentru ca, de doua ori consecutiv, a inregistrat scaderi. In portofelul cetateanului nu se vad mai multi bani. Ci mai putini. Evident, daca ne raportam la puterea de cumparare. Si asa mai departe. Efectele negative ale politicii socialiste sunt extraordinar de multe. Nu pot fi enumerate intr-un simplu editorial. Iar pomenile electorale facute de Guvern in ultima vreme nu fac decat sa inrautateasca lucrurile. Orice Guvern vom avea in 2015 se va confrunta cu probleme extrem de grave si, probabil, cu o criza economica reala. Romania a facut pasi retroactivi si in ceea ce priveste democratia. Deficitul de democratie este din ce in ce mai mare, din ce in ce mai alarmant, pe masura ce domnul Victor Ponta intra in panica, intelegand ca va pierde alegerile prezidentiale si, odata cu ele, si functia de premier si cea de presedinte PSD.

Toate acestea si inca multe altele sunt subiecte care nu pot fi ocolite sub nicio forma intr-o dezbatere, in direct, cu Klaus Iohannis, indiferent care ar fi tema aleasa.

Citește mai multe pe CorectNews

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel