Protocol secret și "ticălos". Statul român, acționat în judecată la CEDO
Analistul Sorin Roșca Stănescu a anunțat că va da în judecată Statul Român pentru protocolul secret recent dat publicități de către Serviciul Român de Informații.
Sorin Roșca Stănescu a declarat la Antena 3 că protocolul care stabilea modul în care instituțiile statului colaborau în strângerea de informații, printr-un sistem informatic, comun este "ticălos" și că în baza acestuia a fost urmărit și apoi condamnat pe nedrept. „S-a dat atât de greu drumul acestui protocol pentru că el este punctul de plecare a numeroase prcese.
Eu v-am anunțat că sunt primul care va da în judecată statul român și voi cere despăgubiri, pentru că în baza acestui protocol am fost urmărit și condamnat pe nedrept pentru o presupusă infracțiune. Am așteptat ca acest protocol să fie desecretizat pentru a putea acționa”, a declarat Sorin Roșca Stănescu.
El a precizat că se va adresa Curții Europene pentru Drepturile Omului pentru despăgubiri materiale pentru perioada petrecută la închisoare în condițiile în care modul în care au fost obținute probele a fost ilegal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News