Protestele ''vestelor galbene'' - Emmanuel Macron, decizie de ultimă oră
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
Protestele ''vestelor galbene'' l-au determinat pe Emmanuel Macron să ia o decizie neașteptată.

Astfel preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut o amânare cu câteva săptămâni a vizitei de două zile pe care urma să o înceapă miercuri în Serbia, a anunţat luni seară preşedintele acestei ţări, Aleksandar Vucic, după o discuţie telefonică avută cu omologul său francez, transmite agenţia Reuters.

Macron avea pe agenda vizitei şi discuţii privind relaţiile dintre Belgrad şi Pristina, precum şi participarea la o ceremonie de omagiere a soldaţilor căzuţi în Primul Război Mondial, în cadrul manifestărilor dedicate marcării unui secol de la încheierea acestui război.

Preşedintele francez este în prezent acuzat de lipsa totală de reacţie publică după gravele violenţe de sâmbătă, în al treilea weekend de proteste ale vestelor galbene. El l-a trimis pe premierul Edouard Philippe să poarte discuţii cu partidele şi cu reprezentanţi ai protestatarilor pentru a încerca să rezolve cea mai gravă criză pe care Franţa o cunoaşte de când Macron a devenit preşedinte.

Vezi și: Protestul 'vestelor galbene' se amplifică: mişcare de frondă în licee

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel