Data actualizării:
Data publicării:

Proteste violente în SUA. 'Răzbunarea'

Autor: H.D. Hartmann | Categorie: Politica
WhatsApp
Imagine ilustrativă
Imagine ilustrativă

SUA sunt în flăcări. Acest titlu a devenit deja comun pentru întreaga lume. Revoltele afro-americanilor, provocate de moartea unuia dintre ei, în timpul procesului de arestare, arată că America nu s-a schimbat. Câțiva factori fundamentali au dus la această situație, dar în principal, oamenii sunt obosiți de violența verbală a unui președinte ales să le aducă pacea și nu război civil.

La început a fost execuția publică a lui Ahmaud Arbery, pe străzile liniștite ale unui cartier alb din Brunswick, Georgia. Un orășel carte poștală, unde albii sunt majoritari și negrii sunt considerați cetățeni de rang inferior. Asemenea orășele întâlnești la tot pasul în America rurală. Pe 23 februarie, doi vigilantes, tată și fiu, îl urmăresc pe un tânăr de culoare care făcea sport. Folosind camioneta, simbolul falic al Americii albe și neîfricate. În mintea lor unicelulară, aceștia au impresia că Arbery este același cu persoana pe care o suspicionau că furase din casele albilor, căci orașul de fapt este un sat american de vacanță, unde pe timpul iernii nu locuiește mai nimeni. Îl opresc și în urma unei altercații pe care nimeni nu a putut să o explice, îl împușcă.

Simplu, omul alb, religios și cu barbă, imaginea tipică a primitivismului american modern, trage într-un negru pentru că așa vrea el. Exact ca în trecut, crima a avut toate elementele unui liynching, definiția legală a crimei rasiale americane. Istoria SUA este plină de asemenea crime fără nici un fel de justificare. Mii de negrii nevinovați au fost asasinați pe străzile albe ale Americii pentru că așa a decis un alb care, după slujba creștină de duminică, se ducea să facă ordine printre sclavi. În vechile timpuri, negrii erau spânzurați în urletele orgasmice ale populației albe. Astăzi glontele a înlocuit funia. Confortabil așezat pe platforma camionetei, fiul alb va trage cu pistolul în același timp în care tatăl trăgea în plin, de la o distanță de nici 20 de centimetrii, în pieptul bărbatului de culoare. Crima filmată nu va provoca nici o reacție la început, comunitatea albă locală fiind foarte mulțumită de faptul că un presupus hoț este eliminat. Căci mentalitatea albă, creștină și analfabetă a albului din America trumpistă este că dacă un negru fuge pe stradă sigur a făcut ceva ilegal. Procuratura locală, tipică uneia din țările subdezvoltate, nu îi va aresta pe cei doi criminali, decât după săptămâni  de la crimă și numai după ce filmul execuției va fi prezentat pe internet.

Revolta este atât de mare încât până și Trump va cere FBI să ancheteze ceea ce părea o incredibilă execuție în public a unui nevinovat. Ca urmare a anchetei FBI este arestat un al treliea alb, și el aflat ăntr-o camioneta care filmează mîndru crima. În pozele de identificare la poliție cei doi, tată și fiu, cu barba biblică din dotare, arată uluiți. Se citește pe fața lor atât uimirea că sunt arestați dar și imposibila înțelegere, că ei albi pe timpul lui Trump, sunt acuzați că au ucis un negru. În mintea lor așa ceva nu se poate întâmpla. Tatăl, fost detectiv particular și colaborator al poliției locale pare să țipe din poză că el a aplicat doar legea. Cu arestarea forțată a celor trei, părea că SUA au scăpat de glontele revoltelor rasiale, virusul covid-19 devenind rapid subiectul preferat de discuție.

George Floyd este bine cunoscut vecinilor săi. Un uriaș blând, cum a fost caracterizat de către cei care îl cunoșteau devine ultima victimă a rasismului instituțional care domină poliția americană. Acum 7 zile, ca urmare a turnătoriei unui mic patron de magazin, acesta este interpelat de către o patrulă de polițiști. Patronul, tocmai își redeschisese mica afacere după izolarea impusă de pandemie, îl acuză pe Floyd că i-a plătit cu o bancnotă de 20 de dolari falsă. În timpul arestării filmate de trecători, se observă cum un polițist se așează cu genunchiul peste gîtul lui Floys, acesta țipând deja că nu poate respira. Mai mult, alți trei polițiști sunt așezați peste corpul arestatului. Bărbatul de culoare va muri efectiv sub piciorul polițistului alb, care va avea nesimțirea de a mai sta, după colapsul vizibil al omului, încă două minute cu genunchiul peste gâtul lui. Arestatul este mutat pe targa medicală mort. Opt minute și 46 de secunde a durat execuția publică. Atăt a stat polițistul cu piciorul pe gâtul victimei. Polițistii nu dau nici un semn că ar avea vreun sentiment uman și nici o urmă de remușcare. Lipsa axiologică este, ca și în cazul celor doi vigilantes, vizibilă. Filmul arată cum polițistul american ridică dezinvolt privirea spre cei care îl filmează, de parcă nimic special nu s-ar fi întâmplat. Mai mult raportul polițistilor este un fals patent: persoana s-a opus arestării și a murit ca urmare a unei spradoze de droguri. Minciuna este atât de vizibilă încât revolta explodează imediat. Filmul crimei apare pe internet, iar America ia foc.

În orice civilizație care se respectă, ceea ce a făcut acel polițist se cheamă crimă. Pentru America albă și trumpistă, a trebuit trei zile ca polițistul să fie arestat, ceilalți trei fiind și astăzi liberi și ascunși de furia populației. Execuția publică din cele două orașe surori, Minneapolis și St Paul fiind despărțite doar de un râu, devine exemplul nociv dar clar al unei uri acumulate de sute de ani. Periodic aceste tensiuni rasiale explodează. Momentul actual însă este extrem de serios. Aflate sub atacul unei pandemii, cu un președinte care devine din ce în ce mai vitriolic, folosind un limbaj fundamental războinic și plin de resentimente la adresa oricui care nu îl consideră genial, SUA cunosc o perioadă de maximă instabilitate emoțională. Iar crimele polițiștilor albi, care păreau că dispăruseră în istorie, redeschid răni purulente și nemedicalizate. Furia se dezlânțuie, iar o masă populară dezlânțuită nu are alte instrumente la îndemână decăt distrugerea prin foc. Masa revoltată trebuie să fie vizibilă, iar cum neîncrederea în presa americană este la cote inimaginabile, exact ca peste tot în lume, revoltații folosesc focul pentru a atrage atenția asupra lor. Dau foc la secția de poliție de unde provenea sinistrul polițist, dau foc la mașinile de poliție care sunt simbolul opresiunii, dau foc la magazine. În paralel, un președinte care, prin Tweeter, construiește noua ordine modială din bucătaria personală până în Himalaya scrie că stânga democrată este de vină pentru revoltă. Comunitățile negre sunt și mai infuriate.

Pentru moment dau doar un semnal și se îndreaptă spre Casa Albă. Superioritatea profesională a Secret Service dejoacă planul de distrugere a prea bine cunoscutului gard care o înconjoară. Manifestanții doreau efectiv să atingă de fapt puterea intangibilă a președintelui american. Ar fi fot cea mai vizibilă formă de protest. Simbolistica nu poate scăpa nici măcar bărboșilor biblici americani cu pușca în mână. Trump nu se poate abține și scrie un tweet de o aroganță incredibilă. În loc să calmeze jocul, blondul care face pace între India și China dar nu este în stare să reducă flăcările de pe străzile orașelor lui, scrie că are câini răi și arme ultrasofiscticate. Mai mult îi aruncă și pe ofițerii de gardă în gura lupului cînd scrie că aceștia i-au spus ca abia așteaptă să îi bată pe protestatari. Rasismul iese prin toți porii. Cine a locuit în occident știe ca unul dintre marile simboluri culturale marxiste care exprimă rasismul fiind echivalent cu nazismul este atacul cîinilor polițiști împotriva manifestanților. Pentru un negru (iar experiența personală mi-a probat acest lucru cînd eu însumi am avut un cîine lup de o blîndețe uluitoare dar de care fugeau copii de afro americani aflați în parcuri când îl scoteam la plimbare alături de copii mei) cîinele polițist este simbolul fundamental al rasismului criminal. Pentru un președinte american să nu aibă asemenea cultură generală, să nu cunoască acest dicționar al spaimelor sociale este deja periculos de grav. În realitate Trum a știut exact ce face și ce scrie. A vrut să provoace, în stilul lui bine cunoscut pentru ca apoi să facă pe negociatorul genial. Tipic Trump, piromanul care provoacă focul ca apoi să se prezinte ca pompierul curajos. Desigur din spatele gardurilor apărate cu câini feroce. Vechea mantră care pare a nu mai prinde la o populație deja obosită de evenimentele din ultimile luni. Alături de imaginea cîinilor, apare și luptătorul alb de la Secret Service, plin de arme letale și secrete, un fel de Rambo sciene fiction care mătură totul în cale lui, pentru a își apăra președintele adorat. Loialitatea fără margini rasială, iată un nou simbol imagologic la un președinte căruia îi ard orașele pe timpul nopții. Imagini suprapuse de rasism, inconștiență și extrem de multă superioritate albă. Exact mixul explosiv care stă la baza actualelor revolte rasiale de pe tot cuprinsul SUA.

Evenimentele din SUA nu sunt cauzate de politicile secrete, conspiraționiste ale unei elite americane, care, fapt cunoscut de ani de zile, nu îl suportă pe Trump. Ci ele sunt produsul unui necesar de răzbunare la adresa unui limbaj care nu mai poate asigura pacea și prosperitatea. După luni de zile de dezastru cauzat de o pandemie care pare a se eterniza prin prezența virusului, după ce Casa Albă provoacă războaie neesențiale de tipul celui cu OMS, astăzi, o rană reală, putridă și plină de sângele nevinovațiilor uciși se revarsă peste orașele Americii. Răzbunarea vechilor crime ale loc exact atunci când America este lipsită de viitor. Un președinte republican epuizat imagologic și ideologic se luptă să înfrângă un democrat acuzat de corupție și aproape blocat în timpuri trecute. Lumea s-a schimbat enorm, civilizația a evoluat dar în America încă arestații mor, în văzul lumii, pe caldarâm.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel